Invitație la picnic în Roman
#Postat de Manuela Ursache on iulie 5, 2019
Invitație la picnic în Roman
Duminică, 14 iulie 2019, În Parcul municipal Roman continuă tradiția organizării unui picnic în aer liber, unde romașcanii se vor putea bucura de frumusețea naturii.

foto ilustrativ
,,Programul activităților a fost creionat în mare parte, dar vă invităm și pe dumneavoastră să veniți cu noi sugestii, pentru a face din această ieșire la iarbă verde un prilej bun pentru a ne cunoaște, dar mai ales pentru a ne petrece timpul bucurându-ne de natură. Pentru cei mici am pregătit mai multe ateliere și două sesiuni în care voluntari le vor citi povești. Avem în plan, pentru toate vârstele, și sesiuni de fitness în aer liber, mai ales că în Parc există o zonă dedicată acestei activități. Un meci de fotbal la care se pot înscrie toți cei ce se simt în formă va fi organizat pe terenul cu gazon sintetic. Pentru iubitorii sportului minții, vom aduce mese de șah.
Vom organiza și un concurs de întrecere cu hidrobicicletele pe lac. Pentru prima dată, în Parc vom amenaja un spațiu expozițional, dedicat iubitorilor de animale de companie, pentru a vă încuraja să adoptați din câinii fără stăpân. În foișorul de pe aleea principală se vor susține mai multe momente artistice, astfel încât toți cei care vor veni în Parc pe 14 iulie să se bucure de natură, de talentele locale și de spiritul romașcan. Vă așteptăm și pe dumneavoastră ca, în măsura în care doriți să vă implicați, să vă alăturați acestui eveniment, iar pe 14 iulie Romanul să iasă la picnic!”, transmit reprezentanții Primăriei municipiului Roman.
Jurnal FM 