Current track

Title

Artist


Cauzele producerii accidentului rutier din Săvinești (FOTO)

#Postat de on aprilie 24, 2019

Cauzele producerii accidentului rutier din Săvinești (FOTO)

 

Polițiștii nemțeni au intervenit astăzi, 24 aprilie, în jurul orei 10:00, la un accident rutier, produs în comuna Săvinești, din județul Neamț.

,,Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri a rezultat faptul că o femeie de 56 de ani, din Piatra-Neamț, a condus un autoturism pe DN 15, din direcţia Bacău – Piatra Neamţ, iar în dreptul intersecţiei cu strada Aleea Parcului din Săvineşti, nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulaţie şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 69 de ani, din Bacău, care se deplasa în aceeaşi direcţie.,, conform Purtătorului de Cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan.

Din impact, a rezultat vătămarea corporală a celor doi participanţi la trafic cărora le-au fost acordate îngrijiri medicale.

Ambii au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative, iar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

      

     


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *