Școala Altfel la sediul Poliției Bicaz (FOTO)
#Postat de ASM Agency on aprilie 19, 2019
Școala Altfel la sediul Poliției Bicaz
Poliţiştii din Bicaz au fost gazdele a 250 de elevi ai Şcolii Gimnaziale nr.1 Bicaz, în cadrul programul şcolar Şcoala Altfel: Să Ştii Mai Multe, Să Fii Mai Bun.

sursa foto IPJ Neamț
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bicaz împreună cu cei ai Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au organizat o activitate cu elevii, conform obiectivelor prevăzute în programul şcolar ŞCOALA ALTFEL: SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN, dar şi a celorlalte programe instituite la nivel national precum Programul local de prevenire a delicvenţei juvenile şi Programul local de prevenire a accidentelor rutiere.
Astfel, elevii împreună cu cadrele didactice, au fost primiți în sediul poliției din orașul Bicaz, acolo unde au avut posibilitatea să adreseze întrebări polițiștilor despre curiozitățile pe care le au despre această meserie și, de asemenea, să ceară sfaturi și îndrumări legale, pe care să le aplice în societate.
Polițiștii le-au prezentat elevilor modul în care își desfășoară activitatea zilincă la sediul instituției dar și autoturismele pe care aceștia le folosesc pentru misiuni sau patrulare.

La activitate au participat şi poliţiştii criminalişti care au împartăşit şcolarilor câteva dintre tehnicile criminalistice folosite pentru descoperirea tuturor tipurilor de urme.
Activitatea a beneficiat de un impact pozitiv în rândul elevilor, iar la final aceştia au primit din partea poliţiştilor, insigne, materiale preventive, baloane şi steguleţe.


Jurnal FM 