Current track

Title

Artist


„Cu viața mea apăr viața”, faza pe localitate la liceul „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamț 

#Postat de on aprilie 11, 2019

„Cu viața mea apăr viața”, faza pe localitate la liceul „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamț

 

Concursul „Cu viața mea apăr viața” are caracter educativ, tehnico-aplicativ și sportiv și vizează dezvoltarea capacității de percepție a protecției civile ca ansamblu de activități cu caracter exclusiv umanitar, cunoașterea și aprecierea factorilor de risc potențial generatori de situații de urgență sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte și dezvoltarea atitudinii de solidaritate și de implicare voluntară în acțiunile de prevenire și intervenție de urgență sau dezastre.

foto ISU Neamț

La această fază a concursului, care s-a desfășurat la Colegiul National „Gheorghe Asachi” – Piatra Neamt, au participat 30 de echipaje de la ciclul gimnazial și 1 echipaj de la ciclul liceal din raionul de intervenție al Detașamentului de pompieri Piatra Neamț.

foto ISU Neamț

Concursul cu tematică de protecţie civilă se organizează anual până la faza judeţeană, şi din 2 în 2 ani, începând cu anul 2011, până la etapa naţională, distinct pe următoarele niveluri:

a) ciclul gimnazial – clasele V – VIII;
b) ciclul liceal – clasele IX – XI.

Obiectivele acestei competiții sunt:

a) dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar;
b) cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte;
c) adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgenţă ori dezastru;
d) dezvoltarea atitudinii de solidaritate şi de implicare voluntară în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă sau dezastre.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *