,,Spectacol stradal” de muzică și dans, la Târgu Neamț
#Postat de Manuela Ursache on martie 27, 2019
,,Spectacol stradal” de muzică și dans, la Târgu Neamț
Sâmbătă, 20 aprilie 2019, începând cu ora 12:00, târgnemțenii sunt așteptați în centrul orașului, pe o scenă special amenajată să ia parte la un spectacol de muzică și dans, organizat de Asociația ,,Magia Copilăriei”.

,,Initiațiva a venit din partea domnului primar Vasilică Harpa. El mi-a lansat direct această provocare, eu fiind la al VII-lea eveniment de acest tip. Copiii și părinții micilor artiști știu că sunt promotorul acestor evenimente, că încerc să aduc pe scenă toți copiii talentați, fie ei copii care participă la concursuri naționale, fie ei, copii care au unele talente și le dezvoltă doar pe plan local, din plăcere, fără prea multe costuri financiare. Vor participa copii din orașul nostru, din comunele limitrofe si chiar din alte județe. Vrem ca acest ,,spectacol stradal” să fie o sărbătoare a copiilor talentați, o recunoaștere a tinerelor talente: dansatori, interpreți, actori și orice alt talent pe care vrem să-l împărtășim cu alte persone.
Scopul este de promovare si evidențiere a acestor tineri valoroși care duc numele orașului Târgu Neamț si chiar al județului Neamț pe marile scene ale țării.
La acest spectacol așteptăm toții copiii talentați, care vor să se afirme, care sunt doritori să apară pe o scenă și să arate publicului cât de talentați sunt. Eu cred foarte mult în această generație de copii, sunt inteligenți, talentați și ne rămâne doar sa le ”deschidem o ușă” pentru ca ei sa își poată urma calea”, a declarat Elena Ciorsac, președintele Asociației Magia Copilăriei.
Evenimentul este organizat de Asociația nonprofit “Magia Copilariei” care este înființată de 2 ani si în cadrul căreia s-au organizat diverse spectacole, festivaluri de dans “Magia Dansului” precum și spectacole umanitare. In cadrul acestei asociații functionează “Alex Dance Club”, un club de dans, condus de tânărul instructor-coregraf, Alexandru Gangur.
Aici își desfășoară activitățile peste 60 de copii prin dans, socializare, recreere, excursii, tabere, participare la evenimente și spectacole, participare la concursuri și festivaluri nationale și internationale.

Manifestarea este deschisă tuturor tinerilor ce au ceva de spus spre performanţă şi afirmare în oricare din domeniile în care excelează.
Evenimentul este organizat de Asociația ,,Magia Copilăriei” alături de școala de dans ,,Alex Club Dance”, fiind susținut de către Primăria orașului Târgu Neamț, împreună cu Casa de Cultură ,,Ion Creangă” din Târgu Neamț.
Jurnal de Neamț
Jurnal FM 