Joia, zi de donare de sânge la Spitalul ,,Sf. Dimitrie” din Târgu Neamț
#Postat de Manuela Ursache on martie 20, 2019
Joia, zi de donare de sânge la Spitalul ,,Sf. Dimitrie” din Târgu Neamț
Numărul donatorilor de sânge este în continuă scădere, în timp ce solicitările sunt tot mai multe. Din nefericire, spitalele din ţară duc o luptă continuă cu lipsa donatorilor de sânge. Acest lucru se întâmplă și la Spitalul ,,Sf. Dimitrie” din Târgu Neamț, fapt pentru care lunar se organizează aceste acțiuni de donare de sânge.

La fiecare trei secunde, un om are nevoie de sânge.
Astfel, prima zi de joi din fiecare lună este alocată unei astfel de acțiuni de donare de sânge.
Pentru acest lucru, Spitalul ,,Sf. Dimitrie” din Târgu-Neamţ face un nou apel către cei care vor să ajute la salvarea unei vieţi, prin donarea de sânge. Astfel, joi, pe data de 4 aprilie 2019, toţi voluntarii sunt aşteptaţi la Punctul de Transfuzie al Spitalului, între orele 09:00-12:00.
La acțiunea de donare de sânge din 7 martie 2019 au fost înscriși circa 16 donatori.
În urma acţiunii donării de sânge, donatorii pot beneficia de nişte tichete de masă în valoare de 70 de roni şi de o zi liberă pentru cei salariaţi.
Reamintim că există nişte condiţii pentru a fi apţi de acest lucru.
Printre condițiile impuse pentru a deveni donator de sânge se numără: vârsta între 18- 60 ani, greutatea să fie peste 50 de kg, puls regulat, 60-100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 10 și 18 mmH, să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele șase luni, etc.
De asemenea, donatorii nu trebuie să sufere de anumite boli atunci când iau parte la astfel de acţiuni de donare de sânge.
Toți cei care vor să doneze trebuie să se prezinte cu un act de identitate.
Jurnal de Neamț
Jurnal FM 