Current track

Title

Artist


(Foto) Accident cu victime în zona Gura Leului

#Postat de on noiembrie 3, 2019

(Foto) Accident cu victime în zona Gura Leului

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

(Foto) Accident cu victime în zona Gura Leului

Detașamentul de Pompieri Bârlad intervine cu două autospeciale, dintre care o ambulanță tip B2 (EPA) și un ASAS,pe strada Mihai Viteazul, pentru un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și au rezultat două victime.

“Un autoturism aflat în deplasare a lovit un alt autovehicul parcat pe marginea șoselei. Din accident a rezultat rănirea ușoară a unui copil, precum și a conducătorului auto. La fața locului s-au deplasat și o ambulanță tip C aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad, conducătorul auto primind îngrijiri medicale primare în ambulanță” a declarat Marius Stanciu,purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

La fața locului se află polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bârlad pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul rutier.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui “ apelul la 112 a fost efectuat la ora 16:55. Un autoturism a intrat într-o mașină parcată în care nu se afla niciun pasager. În mașina care a provocat accidentul se aflau 3 pasageri,un pasager a ajuns la spital iar șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului,acesta urmează să fie identificat”.

 

Cristina Rădulescu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *