Mănăstirea Bujoreni, oaza de liniște a pelerinilor

Mănăstirea Bujoreni, oaza de liniște a pelerinilor

Mănăstirea Bujoreni (numită în trecut și Schitu Măgaru) este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Zorleni, județul Vaslui.

Folosind drumul județean Bârlad-Zorleni-Murgeni-Fălciu, la ieșirea din satul Popeni, în vârful dealului unde este postat „Releul TV” la punctul numit Căprioara, un indicator arată spre stânga în pădure pe un drum forestier pietruit și bine întreținut, de 5 km lungime, care duce direct în incinta mănăstirii, acolo fiind și capăt de drum.

Se poate ajunge și cu trenul pe calea ferată oprind la stația Horga, iar de acolo 5–6 km de străbătut pe jos.

Mănăstirea Bujoreni e acoperită de linişte,excepție fiind zilele marilor sărbători religioase creştine sau slujbele de duminică care adună sute de oameni care poposesc acolo.

Pelerinii intră în mănăstire pe o poartă mare și cu sfială intră în curtea lăcașului monahal. Dacă le e foame e suficient să ceară pentru a fi serviţi cu bucatele simple din bucătăria mânăstirii. Compoturile şi dulceţurile făcute acolo stau pe masă, iar bucatele calde vor sosi îndată. Ca în toate mânăstirile creştin-ortodoxe, drumeţii sunt primiţi şi găzduiţi fără a da nimic în schimb. O lumânare aprinsă sau un pomelnic lăsat în biserica mânăstirii e suficient. Legendele despre acest loc au fost transmise de-a lungul vremii din gură-n gură. Documentele istorice vorbesc că spre sfârşitul domniei lui Alexandru cel Bun, nu departe de locul unde este acum mânăstirea, se afla un schit mărunt de călugări. În iarna lui 1440, o hoardă de tătari a năvălit pe cai iuţi, trecând prin foc şi sabie călugării de la schit. Unul din călugări a apucat să scape, nu înainte de a lua icoana Maicii Domnului din iconostas, ce fusese adusă acolo de un stareţ bătrân de la Muntele Sfânt. A fugit spre pădure, dar a fost atins de o săgeată. A fost găsit mort de tăietorii de lemne, chircit într-o râpă, dar neatins de fiarele pădurii. De icoană nu s-a mai ştiut nimic multă vreme, până în timpul domniei lui Ioan Vodă cel Viteaz, când printr-o minune Dumnezeiască iar s-a arătat oamenilor. În primăvara anului 1575, pe la Bunavestire, când Măria Sa cobora pe valea Bârladului, a cumpărat pentru oştire sute de oi şi miei. Oierul Ion Breţcan a vândut domnitorului toată turma sa şi, cu măgarul cu samarul plin de galbeni, s-a îndreptat spre casă. Spre seară a tras la casa unor gospodari şi în timp ce se cinstea cu o ulcică de vin, şi-a adus aminte că a lăsat afară pe măgar sacii plini cu galbeni. A ieşit rapid, dar măgarul dispăruse. Starostele vânătorilor i-a liniştit spunându-le că măgarul are obiceiul să plece să se odihnească într-o poiană la rădăcina unui copac. Oierul şi slugile au luat câteva torţe şi au plecat spre Poiana Stejarului. Acolo, urechiatul stătea neclintit ca o stană de piatră, încenunchiat, cu fruntea lipită de coaja zgrunţuroasă şi cu ochii aţintiţi spre scorbura stejarului. Ciobanii au încercat să îl ia de acolo, dar deodată, pădurarul care i-a însoţit, mut de uimire, le-a arătat trei luminiţe albastre, verzui, ce licăreau în în formă de cruce. S-a aplecat în scorbură, a răscolit cu coada baltagului şi sub priviorile mirate ale celor din jur a scos o icoană mare, ferecată în argint, năpădită de vitregiile vremii. Uluiţi, ciobanii au căzut în genunchi şi făceau necontenit semnul crucii. Unul din ei şi-a amintit de icoana dispărută de la schit. Fiind convins că Maica Domnului i-a îndrumat paşii către copac, moş Iftene pădurarul şi oierul Ion Breţcanu, s-au legat să ridice acolo o biserică cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Banii pe care i-a căştigat din vânzarea produselor i-a folosit pentru construirea unui lăcaş sfânt din lemnul stejarului. Trunchiul stejarului a devenit Sfânta Masă în Schitul Măgarul şi ciobanul s-a călugărit sub numele Pahomie. Actuala mănăstire a fost re- ctitorită în 1840 când s-a construit și biserica nouă cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Biserica este în stil moldovenesc, tip navă cu trei abside, din piatră și cărămidă.

Cristina Rădulescu