Toată lumea este pregătită pentru ziua de luni
Ministrul afacerilor interne, interimar, Mihai-Viorel FIFOR, a condus o videoconferință cu prefecții, șefii structurilor MAI din teritoriu la care au fost prezenți și reprezentanții inspectoratelor școlare județene,direcțiilor de sănătate publică și ai direcțiilor de drumuri și poduri.
Scopul acestei ședințe a fost verificarea stadiului pregătirilor unităților de învățământ pentru începerea anului școlar, dar și prezentarea unor situații cu privire la pregătirile pentru sezonul rece.
La nivel de județ, prefectul Eduard-Andrei Popica a anunțat că elevii vasluieni vor beneficia de condiții optime în anul școlar 2019-2020.
Acesta a mai precizat că toate cele 102 microbuze școlare sunt în stare de funcționare, exitând solicitări din partea primăriilor pentru încă 93 de asemenea microbuze.
Cristina Rădulescu
Jurnal FM 
