Current track

Title

Artist


Veniți să-i cunoașteți pe cei care vă salvează viața! 

#Postat de on iulie 25, 2019

Veniți să-i cunoașteți pe cei care vă salvează viața!  În fiecare an, la data de 28 iulie, Serviciile Publice de Ambulanță din Romania sărbătoresc  “Ziua Natională a Ambulanței”, prilej cu care, această structură va organiza “Ziua Porților Deschise”.

 

Veniți să-i cunoașteți pe cei care vă salvează viața!
Cu această ocazie, vasluienii vor putea vizita instituţia, vor vedea dotările specifice din cadrul acesteia, fiind o șansă pentru cei care nu cunosc suficient de bine natura muncii serviciului de ambulanţă să se familiarizeze cu aspecte ce ţin de munca şi vocaţia angajaţilor din prima linie a sistemului de urgență.
 Deasemenea, pe parcursul zilei, începând cu ora 9.00, câte o resursă mobilă echipată complet și cu personal medical să poată acorda cetățenilor interesați, anumite servicii de investigare medicală primară (măsurarea TA, a glicemiei, trasee EKG, etc), în piețele centrale ale orașelor Vaslui, Bărlad, Husi, Negresti si Murgeni.
Așadar, dacă sunteți curioși să vedeți cum arată o zi din viața acestor salvatori sunteți așteptați să-i cunoașteți!
Cristina Rădulescu

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *