“Tătuca” Buzatu aranjează pionul Răducanu pe tablă
Fără cuvinte-după ce anunțase că își va da demisia, consilierul local PSD Sorin Răducanu se răzgândește. Sau mai corect spus, la solicitarea șefului PSD Vaslui, Dumitru Buzatu își va continua activitatea de consilier.
Greu de crezut,dar adevărat! Se pare că ordinele șefului nu se discută,ci se pun în aplicare. După ce președintele organizației municipale a PSD Bârlad, deputatul Adrian Solomon i-a cerut demisia consilierului Sorin Răducanu, șeful ierarhic de la județ i-a cerut să o retragă.
Contactat telefonic, Dumitru Buzatu ne-a declarat că “eu i-am cerut domnului Răducanu să își retragă demisia. Cât sunt eu nimeni nu îi va cere demisia. Trebuie să analizăm dacă a greșit, dacă a fost intenționat sau fără vină. Nu poți să-i ceri unui om valoros să facă acest lucru. M-am consultat și cu dumnealui (n.r. face referire la Adrian Solomon) și a rămas că trebuie să ne întâlnim și să discutăm” a încheiat Dumitru Buzatu.
Adrian Solomon i-a solicitat demisia în mod public, prin intermediul unui comunicat de presă în urma vizionării înregistrărilor cu ședința de CL din data de 11.07.2019, domnul deputat Adrian Solomon, președintele Organizației Municipale PSD Bârlad, i-a cerut demisia din Consiliul Local de îndată, consilierului local PSD, Sorinel Viorel Răducanu.
Totodată, domnul deputat Adrian Solomon, cere lămurirea aspectelor legate de redactarea procesului-verbal în care se menționează că domnul consilier Răducanu nu a votat.
”Dacă cu joaca de-a demisia s-au lămurit cetățenii, ce se va întâmpla cu solicitările legate de procesul verbal? Vor veni explicațiile tot de la nivel județean”?
E greu de crezut că Adrian Solomon nu a avut toate informațiile necesare, că a acționat în necunoștință de cauză în contextul în care, orice declarație pe care a susținut-o și o va susține este întemeiată și are la bază legislația actuală. Iar în cazul de față vorbim de administrație publică locală, pe care o “mănâncă pe pâine” datorită mandatului de viceprimar.
Câtă credibilitate mai poate avea un “lup tânăr” atunci când “tătuca” dictează în sânul unei organizații locale?
Mai poate acesta să se impună în condițiile în care autoritatea i se subminează de la județ?
Din tot acest film tragic-comic, alegătorul îi poate percepe pe decidenții politici ca niște marionete care răspund prompt și sigur la comenzile unui lider.
Un fel de Dumnezeu care împarte dreptatea după felul său propriu, care merge pe principiul “eu te-am făcut, eu te omor” -politic vorbind.
Acest articol conține păreri personale.
Cristina Rădulescu
Jurnal FM 