O parte dintre primarii vasluieni îi solicită sprijinul bârlădeanului Cezar Caleap, Ministrul secretar de stat
#Postat de admin on iulie 17, 2019
O parte dintre primarii vasluieni îi solicită sprijinul bârlădeanului Cezar Caleap, Ministrul secretar de stat
Câțiva primari vasluieni, Ionuț Ghiur de la Vinderei și Ciprian Tamaș de la Șuletea îi cer ajutorul bârlădeanului Cezar Caleap, ministru secretar de stat al Fondurilor Europene.
Doi edili șefi care păstoresc destinele unor comunități rurale au obosit să bată la porți închise. Primarul din Vinderei și cel de la Șuletea și-au făcut publice nemulțumirile, în speranța că cineva le va auzi necazurile.

O parte dintre primarii vasluieni îi solicită sprijinul bârlădeanului Cezar Caleap, Ministrul secretar de stat
“Domnule secretar de stat degeaba muncim pentru atragerea fondurilor de investiții pentru alimentare cu apă și epurare ape uzate dacă o instituție de interes național, Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad, interpretează modificările legislative din anul 2018 blocând emiterea avizelor și automat a investițiilor. Cum e posibil să consideri comuna Vinderei o aglomerație și să-mi ceri o singură stație de epurare pentru toate cele 8 sate? Distanța dintre cel mai îndepărtat sat și stația de epurare este de 15 km, panta de înclinare depășind 30 grade! Care ar fi costurile pentru o asemenea aberație?! Trebuie organizată cât mai repede o ședință cu reprezentanții acestei instituții și beneficiarii acestor investiții, proiectanți pentru a găsi soluții de deblocare a acestor investiții” scrie Ionuț Ghiur, edilul din Vinderei. “Stop abuzurilor funcționarilor de la Apele Române! Voi face un memoriu la Cancelaria Primului Ministru pentru a lua măsuri și în acest deconcentrat! Nu era suficient că suntem hărțuiți de ISU Vaslui, mai exact de doamna locotenent colonel Veronica Ursache?? Numai noi știm cum aducem bani în comunele noastre, iar voi ne puneți piedici mereu! Ajutați-ne, colaborați cu noi, nu fiți dușmanii noștri! Pentru a 4-a oară, funcționarii Apelor Române Iași ne trimit documentația înapoi! Mereu invocă fel de fel de aberații! Avem cei mai buni proiectanți, domnule Director al A.B.A. Prut-Bârlad, dr. ing. Petru AVRAM! Nu vă mai bateți joc de comunitățile noastre! Este strigător la cer cum vă comportați cu noi, parcă am face parte din alt stat!! Canalizările din Fedești, Șuletea, Rășcani și Jigălia bat pasul pe loc datorită lipsei avizului eliberat de unitatea dumneavoastră!” scrie și primarul din Șuletea.
Se pare că de această problemă se lovesc cei care sunt puși în fruntea urbei.
Ministrul secretar de stat a citit informările acestora și i-a asigurat de tot sprijinul lui.
“Mulțumesc de această dorință de comunicare interactivă. Voi încerca ca în viitorul apropiat să mă implic la Vinderei, dar și în alte localități din județul Vaslui în sprijinul profesional al soluționării corecte a problemelor reale și prioritare ridicate de cetățeni, de cei care chiar își doresc să facă într-adevăr ceva pentru un viitor sustenabil și normal pentru noi toți. Felicitări ,dle primar Ionuț Ghiur ,salut atitudinea dlui primar Ciprian Robert Tamaș și a tuturor celor care au efectiv dorință de bine”.
Se pare că în toată țara sunt aceleași probleme cu avizele, care durează extrem de mult.
Cristina Rădulescu
Sfârşitul conversaţiei
Scrie un mesaj…
Jurnal FM 