Comorile distruse-în ce stare a ajuns conacul Elenei Cuza de la Solești

Comorile distruse-în ce stare a ajuns conacul Elenei Cuza de la Solești

 Au fost simboluri ale burgheziei, acum sunt simboluri ale dezinteresului și delăsării.

România are 1300 de castele și conace, iar jumătate dintre acestea sunt lăsate de izbeliște, în voia timpului și a vremii care își pun amprenta distructivă.

Încet, se autodistruge și conacul de la Solești acolo unde doamna Elena Cuza își doarme somnul de veci.

„Cunoscând istoria, eroii, tradiţia, ne facem mai sociabili, mai altruişti, mai iubitori de om şi viaţă” spunea marele istoric Nicolae Iorga. Așa ar fi trebuit să se întâmple,numai că indolența autorităților face imposibilă această cunoaștere a istoriei. Generațiile următoare vor învăța istoria locurilor după ilustrate îngălbenite de vreme sau după holograme care vor încerca să copieze fiecare detaliu al clădirilor dărâmate de ignoranță și nepăsare.

Povestea unui conac distrus de nepăsare

 Istoria modernă a satului Soleşti este legată de numele familiei Rosetti-Solescu, descendentă din renumita familie Ruset (Rosăt) de la Pribeşti (Vaslui) – familie de boieri moldoveni care a avut un rol însemnat în istoria poporului român, mai ales în secolul al XIX-lea. Cea mai cunoscută personalitate a acestei familii rămâne Elena Cuza, soţia primului domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, Alexndru Ioan Cuza, care a pus bazele României moderne.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea (c. 1827), postelnicul Gheorghe Iordache Ruset (Rosăt) şi soţia sa, Ecaterina, născută Sturdza (părinţii Elenei Cuza), au ridicat în partea de sud-est a satului, pe deal, o impunătoare casă – tip reşedinţă boierească care poate fi comparată cu un palat domnesc, îmbinând elementele tradiţionale cu cele ale stilului neoclasic, predominant în Europa acelor vremuri, înconjurată de un frumos parc şi un puternic zid de incintă.

După moartea postelnicului, survenită la 11 ianuarie 1846, conacul a fost stăpânit, rând pe rând, de către membrii familiei: soţia sa, Ecaterina, între 1846-1869, Dimitrie şi Theodor Rosetti (fii lor), între 1869-1874, respectiv 18743-18864, Gheorghe Rosetti (nepot de frate, fiul lui Constantin), între 1886-1916 şi Theodor Rosetti (fiul acestuia), între 1916 şi 1949, când a fost naţionalizat.

De-a lungul timpului, conacul a cunoscut mai multe evenimente şi întâmplări. În 1834, a fost atacat de o trupă răzleaţă a armatei ruseşti, aflată în retragere prin Moldova, fiind salvat de la jaf şi distrugere de trupele trimise de vătaful de Vaslui. La 30 aprilie 1844, aici, s-a oficiat căsătoria religioasă a Elenei Rosetti cu Alexandru Ioan Cuza, membru al Judecătoriei districtului Covurlui. În timpul răscoalei din 1907, a fost salvat de amintirea lui Cuza Vodă, cel care prin Legea rurală din 1864 i-a împroprietărit pe ţărani – lege aplicată în judeţul Vaslui de către Theodor Rosetti, în calitate de prefect. La 4 aprilie 1909, Elena Cuza, prima Doamnă a Principatelor Unite, a fost înmormântată în incinta bisericii de curte, potrivit dorinţei sale.

În 1949, prin Decretul nr. 83, conacul a fost expropriat şi trecut în administrarea D.G.A.S. Fălciu, respectiv a Sfatului Popular al comunei Soleşti, pe baza Procesului verbal din 30-31 martie.

Pentru calităţile sale arhitecturale şi memoriale, a fost introdus în Lista Monumentelor de Cultură din 1955, legiferată prin H.C.M. nr. 661 din 195510.

Lista Monumentelor Istorice din 1992, cuprindea conacul ,biserica de curte și mormântul Doamnei Elena Cuza.

 Conacul de la Soleşti ilustrează evoluţia locuinţei româneşti

 Construit din cărămidă, pe fundaţii de piatră, planşee, şarpantă, şi tâmplărie de lemn, pardoseli de lemn şi mozaic, învelitoare din tablă (iniţial şindrilă ?), cu trei niveluri, conacul de la Soleşti ilustrează evoluţia locuinţei româneşti în cadrul curţii boiereşti întărite medievale la confluenţa cu stilul neoclasic. Faţada principală este marcată de o galerie cu trei deschideri în arc în plin cintru şi două arcuri teşite, sprijinite pe şase stâlpi de secţiune pătrată, ce susţin terasa, iniţial cu balustradă din fier forjat, surmontată de o ordonanţă de coloane adosate şi un fronton triunghiular.

 Încăperile sunt dispuse simetric (15 camere, 3 coridoare) în jurul unui hol central, la care se accede printr-o scară interioară de lemn şi din care se poate comunica între ele, dispuse spre curtea intrării principale (est) şi spre grădina din jur. Faţada de vest prezintă un corp în rezalit, cu o terasă, ce se sprijină pe un gen de „cerdac”, de dimensiuni sporite (dar mai mic decât cel al faţadei de est), cu trei deschideri în arc în pli.

În partea de est a incintei se află biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ridicată între anii 1859 şi 1860 de către Ecaterina Rosetti, ca paraclis de curte. În 1893, Gheorghe Rosetti–Solescu, nepotul său, ministru plenipotenţiar, a donat-o obştii satului. Lăcaşul prezintă un plan dreptunghiular cu absida altarului semicirculară, decroşată şi turn clopotniţă pe pronaos, intrare vest.

Pronaosul adăposteşte mormântul comun al postelnicului Gheorghe (Iordache) Rosetti (1796-1846) şi al mamei sale, Catrina.

La data naţionalizării, conacul era în stare bună. Chiar în 1949, proprietarul Theodor Rosetti îi făcuse „mici reparaţii”.

În perioada 1949-1977, clădirea a fost folosită ca şcoală generală, bine utilizată şi întreţinută. În urma cutremurului din 1977, a fost puternic deteriorată. Au fost afectate în mare măsură zidurile exterioare şi mai ales parterul clădirii, terasele şi acoperişul. Ca urmare a acestui fapt şi ţinându- se cont de valoarea istorică a monumentului, în 1978, Secţia de proiectare a Consiliului popular al judeţului Vaslui a întocmit un proiect de consolidare şi reparaţii capitale nr. 84416. În avizul, transmis prin adresa nr. 4.672 din 08.03.1979, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste impunea ca lucrările de restaurare, în valoare de 1.408.000 lei, să respecte toate detaliile originare de construcţie şi decoraţie, iar tencuielile exterioare şi interioare să fie execute numai cu var, fără adaos de ciment. Lucrările necorespunzătoare (fără a se ţine seama de proiect şi de condiţiile impuse prin aviz), întreprinse de către Cooperativa judeţeană „Constructorul” Vaslui între 1979-1980, au fost sistate de Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă şi Muzeul judeţean Vaslui, în calitate de beneficiari.

Prin Deciziei Consiliului popular al judeţului Vaslui, nr. 324 din 29 iulie 1983, monumentul a trecut în administrarea operativă a Trustul I.A.S. Vaslui, care a întreprins o serie de intervenţii brutale, mutilând, în special, finisajele exterioare.

În urma schimbării regimului politic din decembrie 1989 şi grav avariat de cutremurul din 1990, conacul a fost abandonat de Trustul I.A.S.

Vaslui. La sesizarea Muzeului judeţean Vaslui – Oficiul pentru Patrimoniul Cultural Naţional şi a verificării la faţa locului, Direcţia Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, prin adresa nr. 3.174 din 19.06.1991, a solicitat transferarea monumentului în administrarea sa, în vederea conservării şi restaurării.Oferta Ministerului Culturii nu a putut fi pusă în practică, deoarece dosarul de transfer, preluat de la O.P.C.N. Vaslui de către Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Vaslui, respectiv Prefectura judeţului Vaslui, spre rezolvare, s-a împotmolit în hăţişul democratic al tranziţiei.

La solicitarea Episcopiei Huşilor şi Mănăstirea „Ştefan cel Mare şi Sfânt” de la Movila lui Burcel, com. Micleşti, jud. Vaslui, Ministerul Culturii, prin Avizul nr. 152/F din 17 mai 1996, aproba preluarea în administrare şi schimbarea funcţiunii conacului în vederea amenajării ca muzeu ecleziastic şi camere de protocol, cu condiţia de a se realiza lucrările de consolidare-restaurare în baza unui proiect avizat de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice”.

Situaţia nu s-a finalizat datorită incertitudinii regimului de administrare/proprietate al monumentului abandonat.

Cererea Consiliul judeţean Vaslui, prin Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Vaslui, de a prelua o parte din finanţarea lucrărilor de intervenţii urgente, acceptată de Ministerul Culturii – Direcţia Monumentelor Istorice prin adresa nr. 1.733 din 22.02.1997, nu a avut rezultatul scontat. La solicitarea Oficiului pentru Patrimoniul Cultural Naţional al judeţului Vaslui, nr. 60 din 25.05.1998, de înscriere a conacului în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public de interes judeţean, acesta a dat un răspuns negativ, motivând că prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, „nu există un act juridic de trecere în proprietatea statului. În aceste condiţii moştenitorii pot oricând să revendice acest imobil, fapt care s-a şi întâmplat ulterior.

În 2001, prin H.C.L. nr. 27, a fost înscris în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Soleşti .

În temeiul Legii nr. 10/2001, prin Notificarea nr. 186 N/ 07.02.2002, transmisă de Biroul executorului judecătoresc – Bîrcă Adrian din Iaşi, Prefecturii judeţului Vaslui şi înregistrată la nr. 1.048/11.02.2002, moştenitorii lui Theodor Rosetti, ultimul proprietar: Claudia Paulus- Amashaufer (Germania), Anne Christine Rosetti (Franţa) şi Stephane Rosetti-Solesco (Franţa), solicitau: „restituirea în natură sau în echivalent bănesc la preţul real de circulaţie a imobilului cunoscut sub numele <Conacul Rosetti-Solescu> şi curte-parc aferent situate în com. Soleşti, judeţul Vaslui” 27. La 10 noiembrie 2005, prin Notificarea înregistrată de Consiliului local al comunei Soleşti la nr. 333/21.11.2005, Anne Christine Rosetti-Solescu, în numele tuturor moştenitorilor, revenea cu cererea de „restituire integrală şi în natură a bunurilor bunicului nostru Theodor Rosetti, de pe teritoriul comunei Soleşti, judeţul Vaslui, expropriate sau confiscate după 1945”.

Dacă până în 1989, conacul prezenta o simplă neglijare, instalarea haosului post-revoluţionar a permis dezlănţuirea unui adevărat jaf.

Conacul de la Solești merită a fi salvat!

În prezent, se găseşte într-o stare avansată de degradare.

Pereţii portanţi prezintă fisuri şi dislocări, urmare a seismelor din 1977 şi 1990. Acoperişul din zona de sud-est este distrus de intemperii, iar terasa de pe faţada de vest este prăbuşită. Învelitoarea îmbătrânită şi deteriorată facilitează pătrunderea apelor rezultate din precipitaţiile atmosferice, contribuind în mare măsură accelerarea procesului de degradare generală. Planşeele sunt fisurate şi parţial dislocate. Pardoselile, tâmplăria (în mare parte) şi sobele de teracotă30 sunt dispărute, iar instalaţia electrică distrusă.

Această stare de ruinare caracterizează şi zidul de incintă construit din cărămidă, păstrându-se doar câteva fragmente pe laturile de nord şi vest.

Parcul cu arbori seculari este în paragină, o parte din plantaţie fiind distrusă.

Conacul de la Soleşti, cronică vie a istoriei poporului român, merită a fi salvat, consolidat-restaurat şi introdus în circuit turistic. Statutul incert al regimului de proprietate aduce mari prejudicii acestuia. Prelungirea procesului de revendicare poate duce la dispariţia unuia dintre cele mai însemnate monumente istorice din judeţul Vaslui şi, implicit, din România.

Sursa:monumentul.ro

Cristina Rădulescu