Sunt zile speciale în viaţa noastră pe care le dedicăm aniversărilor. Sunt zile şi mai speciale pe care le dedicăm conştientizării unor lucruri sau stări de fapt.
Pe 24 martie 1882 Robert Koch aducea la cunoştinţă comunităţii internaţionale a cercetătorilor descoperirea bacilului TBC, care avea să-i poarte numele: bacilul Koch. Acesta se poate localiza în diferite organe, distrugându-le lent şi fără semne clinice exterioare. Fiind o boală transmisibilă, tuberculoza poate afecta comunităţi întregi.
Scopul acestei zile
Scopul acestei zile este de a face populaţia să conştientizeze boala care, netratată corespunzător duce la complicaţii medicale şi chiar deces.
24 martie este recunoscută drept Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei încă din 1995, când OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) împreună cu Royal Dutch Foundation a organizat un eveniment pe aceată temă la Haga.
Slogan
Sloganul de anul acesta al Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei a fost:
ESTE TIMPUL SĂ NE PROTEJĂM DE TUBERCULOZĂ!
Oricine se poate îmbolnăvi de tuberculoză; de aceea este bine să ne adresăm medicului de familie la cel mai mic semn de boală.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei
În fiecare an, la data de 24 martie se celebrează în întreaga lume Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, prilej cu care Organizația Mondială a Sănătății subliniază faptul că tuberculoza rămâne o problemă epidemiologică mondială, producând moartea a milioane de oameni anual.
Raportul Global pentru Tuberculoză din 2017 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că 54 milioane de vieți au fost salvate prin diagnosticul și tratamentul tuberculozei în perioada 2000-2017.
TBC- ul
TBC- ul în stare latentă se regăseşte cu aproximaţie la o treime din populaţia lumii fără ca boala să fie transmisibilă.
4.500 de persoane mor zilnic din cauza tuberculozei, iar în jur 30.000 de persoane se îmbolnăvesc zilnic , precizează site-ul www.who.int.
Ministerul Sănătăţii are în plină desfăşurare “Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei”. Sunt finanţate activităţi de prevenire, de supraveghere şi control al acestei boli în toate unităţile de profil.
E timpul să fim responsabili pentru vieţile noastre şi a celor din jur!

Iulia Chiper
#Postat de
ASM Agency
Opiniile cititorului
Te-ar putea interesa și
Continue reading
Jurnal FM 
