Current track

Title

Artist


Cuza şi elevii bârlădeni

#Postat de on martie 19, 2019

Cât mai cântăreşte  Alexandru Ioan Cuza în ochii tinerilor? Dar  istoria? Mai sunt ei interesaţi de valorile românilor, de personalităţile care şi-au pus amprenta pe traiectul nostru ca naţie?

Răspunsul l-am aflat zilele acestea, nu întâmplător.

Societatea de Științe Istorice, filiala Bârlad a organizat cea de-a 39-a Ediție a „Zilelor Al. Ioan Cuza”, cu prilejul împlinirii celor 199 de ani de la nașterea domnitorului (20 martie 1820)

În cadrul evenimentului s-a  desfășurat și concursul dedicat domnitorului  la care au participat elevi ai școlilor gimnaziale și liceelor din oraşul nostru. Luni, 18 martie, la ora 10.00, cinci echipe de la școlile gimnaziale: „Episcop Iacov Antonovici”, „Stroe S. Belloescu”, „Vasile Pârvan”, „Iorgu Radu”, „Costache Manolache Epureanu” și-au demonstrat  cunoștințele despre viaţa şi activitatea domnitorului Al. Ioan Cuza. Ei au fost luaţi la întrebări de către doamna  Oltea Rășcanu Gramaticu, cunoscuta profesoară şi scriitoare bârlădeancă.

Concursul s-a desfăşurat la Cercul Militar Bârlad. Juriul a fost format din: muzeograf Alina Butnaru – președinte, Cristina Vizitiu – șef serviciu Bibliotecă și m.m.p. Lucian Ursu – șeful Cercului Militar.
Echipa Școlii Gimnaziale „Stroe S. Belloescu” a ocupat locul întâi cu 84 de puncte, urmată de Școala Gimnazială „Iorgu Radu” – 80 de puncte și „Școala Gimnazială „Vasile Pârvan” cu 74 de puncte.

Participanții  au fost răsplătiți cu diplome și cărți.
Concursul destinat elevilor de  liceu a avut loc în după amiaza zilei de ieri, de la ora 17.00.
O expoziție de carte închinată domnitorului Alexandru Ioan Cuza poate fi admirată, de la începutul acestei săptămâni în holul Bibliotecii Municipale “Stroe S. Belloescu”, Bârlad.

Felicitări organizatorilor și participanților!

Iulia Chiper


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *