Scânteia de la care a pornit totul

            Până şi “prima minte” a României şovăie! Are şi motive.

De curând, ministrul educaţiei a declarat la un post de televiziune că se gândeşte să comaseze elevii cu dificultăţi de învăţare în unităţi dedicate pentru a le putea oferi mai mult sprijin prin angajarea în acele unităţi de profesori ajutători şi de psihologi şcolari. O hotărâre de bun simţ pentru că, dacă mulţi sunt lăsaţi în învăţământul de masă, creează probleme în timpul orei şi distrag atenţia celorlalţi elevi, perturbând procesul educaţional.

            Cum era de aşteptat, a apărut contraofensiva, una destul de puternică, acuzând că această hotărâre de discriminare intră sub incidenţa unei legi anterioare, din care cităm:

“Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se inţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază  de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală  cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. ” (Ordonanţa nr. 137/2000 republicată 2014)

Bineînţeles că totul este interpretabil. Dacă un părinte are  gemeni şi pe unul îl trimite să cumpere 3 sifoane iar pe celălalt îl pune să dea cu aspiratorul, asta nu înseamnă că i-a discriminat, ci înseamnă că le cunoaşte abilităţile şi poate avea încredere că rezultatul va fi unul scontat. Sau, data viitoare, rolurile se vor schimba. Însă un elev cu deficienţe nu poate lua locul unuia fără deficienţe, aşa că nu îi rămâne decât să facă cât poate. Poate el acuza că este nedreptăţit fiindcă nu e pus să facă ceva ce l-ar depăşi?  Cum putem susţine că toţi suntem la fel? Chiar credem că ce poate face unul pot face toţi? Poate că mai multă discriminare sau marginalizare suferă elevii integraţi în învăţământul de masă, pentru că profesorii nu au timp să se ocupe cum ar trebui de ei, nu îşi pot permite să piardă timp preţios încercând să urnească minţi înţelenite când au de învăţat elevi care sunt avizi de informaţie, capabili de raţionamente complexe şi chiar olimpici. Dar şi elevii vor simţi diferenţele dintre ei se vor purta diferit cu ei.

Părinţii elevilor cu probleme în învăţare susţin că odraslele lor ar fi discriminate în instituţii specializate, dar, cum am spus mai sus, adevărul poate fi invers. Ar fi fost mult mai uşor dacă ar fi înţeles că nimeni nu încearcă vreo discriminare, ci că elevii cu probleme au fost diferiţi dinainte de a intra în sistemul de învăţământ şi s-a ştiut acest lucru.

Dacă ne cramponăm de această problemă înseamnă că nivelul de pregătire al elevilor din învăţământul de masă, cei fără dificultăţi de învăţare, vor rămâne la nivelul de pregătire al celor cu dificultăţi. Dacă o clasă mixtă de elevi trebuie adusă la un numitor comun, la acea clasă nu va mai fi nevoie decât de profesori însoţitori, sau psihologi, pentru că 50 de minute vor fi prea puţine pentru a se mai verifica temele, preda, asculta şi de exerciţii, probleme, lecturi, traduceri nici nu va mai fi vorba.

Cine şi cum va stinge vâlvătaia? Şi câte generaţii de elevi vor avea de suferit?

Iulia Chiper