Shimbari la validarea legitimațiilor de călătorie, în tren
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 3, 2019
Din această lună, se modifică procedura de validare a legitimațiilor de călătorie, în tren.
Astfel, pentru călătorii care urcă în stații cu ghișee de vânzare deservite de personal CFR Călători, biletul emis pentru un anumit tren nu mai poate fi validat de către personalul de tren, dacă aceștia doresc efectuarea călătoriei cu alt tren din aceeași zi, ce este programat să circule mai devreme sau mai târziu.
„În acest caz, este obligatoriu să se solicite de către călător, la casele de bilete, viza de modificare/validare a legitimației de călătorie pentru noul tren, până cel târziu la o oră după ora de plecare a trenului înscrisă pe bilet”, trasmit reprezentanții CFR Călători.
Modificarea se va putea face doar dacă mai sunt locuri disponibile, atât la trenurile Interregio, cât și la trenurile Regio.
Dacă, un călător este depistat în tren fără bilet cu viza de modificare/validare, acesta va fi obligat să achiziționeze de la personalul de control un bilet tarifat la regimul de taxare în tren.
Se admite însă o excepție: dacă îmbarcarea se face dintr-o stație nedeservită de personal CFR Călători sau în afara programului de lucru al acestuia, caz în care validarea legitimațiilor de călătorie (pentru situațiile prezentate mai sus) se face la personalul de tren.
Florentin Radu
Jurnal FM 