Partizanii din munții Făgărașului. Ion Gavrilă Ogoranu

“Era în anul 1952, în ziua de Paşti şi, de pe unde eram în păduri, ne-am hotărât “să mergem şi noi la biserică”. Ne-am apropiat prin păduri până în coasta de la răsărit de Mănăstirea Sâmbăta, într-un loc de unde puteam vedea slujba ce se ţinea în pădurea rară din apropierea clopotniţei.
Era o zi frumoasă de primăvară, când codrul îşi împlinea frunza şi pomii din poiana mănăstirii se aplecau de floare. Se vedea lume în faţa altarului improvizat. Din când în când veneau, aduse de vânt, când mai tare, când mai încet, frânturi din troparul învierii “Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Ne gândeam la cei căzuţi dintre noi până atunci: Marcel Cornea, Silviu Socol, Porâmbu, căpitan Monea, Mogoş, Mazilu, Partenie Cozma şi ceilalţi despre a căror soartă nu ştiam nimic. Eram încă sub povara amintirii ultimului căzut, Baciu, fratele lui Ghiţă.
Am rămas tăcuţi cât a ţinut slujba. Nu ştiu care a avut parerea, parcă Brâncoveanu, pe care a spus-o cu glas tare: “Dacă vreunul dintre noi va supravieţui, să ne legăm ca acela sa ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate şi să le îngroape aici lângă această mănăstire”.

Ca elev la Liceul Radu Negru din Făgăraṣ, apoi student la facultatea de Agronomie din Cluj, Ion Gavrilă era cunoscut pentru vederile sale naṭionaliste ṣi anticomuniste. În 1948, pentru a scăpa de valul arestării foṣtilor legionari, s-a refugiat în munṭii Făgăraṣului unde a constituit un grup înarmat care timp de aproape ṣapte ani avea să fie de temut pentru autorităṭi. Longevitatea grupului s-a datorat unei foarte bune organizări: era foarte mobil, având zone de acṭiune foarte întinse; folosea tactici de gherilă; nu avea cartier general care să-l facă detectabil; avea 25-30 de membri care se adunau ori se risipeau în funcṭie de împrejurări. Printre cei mai activi co-organizatori au fost Ion Mogoṣ ṣi Nicolae Mazilu care activau satele de la poalele munṭilor. În Viṣtea de Jos, judeṭul Braṣov, Grupul Carpatin a avut un inimos ṣi onest adept, învăṭătorul Olimpiu Borzea care a organizat o ramificată reṭea de ajutorare în sate. Totuṣi, în 1955 unii dintre oamenii lui Gavrilă au fost prinṣi, uciṣi sau arestaṭi, în ciocniri directe sau prin trădare. În 1957 a avut loc procesul în care au fost condamnaṭi la moarte prin împuṣcare Ion Chiujdea („Profesorul”), Laurian Haṣu („Leu”), Gheorghe Haṣu („Ghiṭă”), Victor Metea („Victor), Nelu Novac („Nelu”), Ion Pop („Fileru”), Olimpiu Borzea (sprijinitor), Nicolae Burlacu (sprijinitor). Ultimilor doi li s-a comutat pedeapsa la muncă silnică pe viaṭă. Ion Gavrilă a scăpat mereu; abia în 1976 a ajuns în mâinile Securităṭii ṣi a fost închis ṣi anchetat câteva luni; apoi eliberat, deoarece condamnarea sa se prescrisese. S-a stins din viaṭă în 2006.

După exemplul și lupta lui Gavrilă Ogoranu, a camarazilor lui s-a turnat un film extraordinar, care a avut premiera în data de 19.11.2010 – PORTRETUL LUPTĂTORULUI LA TINEREȚE. ,,În 1947 grupările de partizani anticomuniști se retrăgeau în munți. Inamici ai sistemului, vânați de autorități și iubiți de românii simpli, partizanii au parte de un destin exemplar. Evenimentele din filmul lui Constantin Popescu sunt inspirate din realitate, acțiunea având loc pe durata unui întreg deceniu. Categoric unul dintre cele mai așteptate debuturi din ultimii ani. Regizorul filmului, Constantin Popescu, a obținut premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Bratislava. Juriul a apreciat arta regizorului „de a ilustra lupta pentru libertate într-o țară asuprită”.

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți