Current track

Title

Artist


Ceferiștii strâng gunoaiele aruncate printre linii de călători

#Postat de on martie 25, 2019

Sute de ceferişti de pe raza Regionalei Iași vor participa timp de mai bine de o lună la o acţiune de curăţare a zonelor feroviare. Salariații CFR, inclusiv cei ai gării din Bacău, de la mic la mare, indiferent de locul de muncă pe care-l ocupă, vor strânge gunoaiele de pe raza Regionalei. Acțiunea se întâmplă în fiecare zi, în afara programului de lucru, când, timp de câteva ore, feroviarii se echipează cu mănuşi, saci de gunoi și ce mai este nevoie, pentru a igieniza spațiile dintre linii, din zonele de manevră etc. „Toată lumea face asta, nu există nicio excepție. Doar că e ca munca lui Sisif. Zilnic, se adună 20-30 de saci – cam 1,5 tone cu resturi menajere, iar a doua zi, totul e…la fel ca înainte. Parcă nici n-am fost pe acolo! Au fost zile când s-au colectat și 7-8 tone de gunoi menajer. Noi facem poze, le trimitem mai departe la București, ca să dovedim că ne facem treaba. Am anunțat și Poliția locală, dar, degeaba. Cea mai mare mizerie provine din zona ANL-urilor”, a declarat Constantin Popoeag (foto), șeful Gării Bacău. PET-urile, paharele din plastic, hârtiile, cartoanele și sutele de kilograme de resturi menajere provin fie de la călătorii care tranzitează gara, fie de la localnicii din zonă. Acțiunea de igienizare va continua până la Paști. Mai reținem că de curățenia din spațiul gării răspunde o firmă contractată pentru a igieniza în fiecare zi atât birourile stației CFR, cât mai ales peroanele și sălile de aşteptare. Florentin Radu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *