Filmat la furat în cabinetul stomatologic
#Postat de Carmen Vintu on martie 5, 2019
Persoana din imagini este cautată de poliție pentru că a fost surprinsă furând. Camerele de luat vederi a unui cabinet stomatologic din zona Pieței Sudului au surprins acest individ cum a stat la pândă vreme de 30 minute, într-un cabinet stomatologic din zonă, sub pretextul unei urgențe medicale.
Poliția îl caută, a fost deschisă o anchetă, însă până în acest moment nu i-au dat de urmă. A utilizat cardurile bancare până la constatarea furtului și blocarea lor, la magazinele de cartier din aceeași zonă.
”După ce a buzunărit toate hainele din holul cabinetului, ghinionistul a fost logodnicul meu, Alex, care a rămas fără portofel cu acte și bani, geacă și chei.
Furia noastră e peste margini și credem că făcând publică povestea vom avea mai multe șanse de reușită! Sperăm să putem astfel preîntâmpina alte fapte ale lui și ale altora! Din păcate, trăim într-o lume care ne obligă să fim vigilenți la orice pas, lucruri de genul ăsta se întâmplă zilnic, iar noi, cei care muncim pentru ce avem, ajungem să ne simțim slabi și neputincioși în fața unor rebuturi ale societății.” a declarat Elena Ivan.
Orice informație contează, așa că dacă aveți cunoștințe despre acest individ, vă rugăm să anuntați organele de poliție!
Jurnal FM 