7 iulie – „Iubește cu tot sufletul și iartă”
#Postat de Brindusa Dediu on iulie 7, 2022
„Sfatul cel mai important: iubeşte cu tot sufletul şi iartă.” — Arsenie Papacioc
O vorbă din popor spune: „Cele bune să se-adune, cele rele să se spele.” Astfel, cine reușește să ierte răul la care a fost supus, cu siguranță a ajuns la un echilibru spiritual deosebit, cine nu reușește să treacă peste aceste încercări, are drum deschis către întunecime.
Cele bune să se adune, că vor fi și ele, acolo, preț de o bucurie, două, suficiente pentru a ne oferi prilejul unic să dăruim lumea cu harul nostru divin cu care ne încărcăm doar după ce am spălat relele în mijlocul cărora, să recunoaștem în fața noastră, nu ne-am simțit bine niciodată!
7 iulie este şi Ziua Globală a Iertării, o zi în care să ierţi şi să primești iertarea, încă o şansă de a pune lucrurile în ordine, de a trece peste supărările vechi şi pentru un nou început.

Sursa foto: NBC News
Ziua Iertării a fost înfiinţată în 1994, în Canada, de către organizaţia evanghelică CECA (Christian Embassy of Christ’s Ambassadors) şi s-a răspândit în scurt timp şi în alte zone ale lumii, câştigând suficientă popularitate pentru a fi redenumită Ziua Globală a Iertării, scrie Agerpres.
Există de altfel şi o serie de studii care arată că persoanele capabile să se ierte pe sine şi să-i ierte şi pe ceilalţi au vieţi mai fericite şi mai sănătoase decât persoanele care păstrează resentimente ceea ce reprezintă încă un motiv puternic pentru a sărbători Ziua Globală a Iertării reluând legăturile cu membrii ai familiei sau prieteni de care te-ai distanţat din cauza unor neînţelegeri sau unor greşeli neasumate la timp.
Lipsa capacitatii de a ierta, te ține blocat în trecut și te privează de libertatea de a decide cu detașare pentru prezent. Probabil că este dificil să treci direct la fapte mari așa că poți exersa iertarea începând cu lucruri mici.
Un studiu al Universității din Winsconsin a scos la iveală că oamenii care iartă suferă de mai puține afecțiuni ale sănătății. Pe de altă parte, persoanele cumva neiertătoare sunt afectate de mai multe boli specifice.
Neacordarea iertării provoacă stres, care poate duce la simptome fizice, precum anxietate, tensiune sanguină înaltă și depresie, generarea de emoții negative și probleme legate cu mânia și frustrarea.
Jurnal FM 