Explorarea spațiului ar trebui să vizeze pacea, colaborarea și cooperarea, nu războiul și competiția

Când Uniunea Sovietică a lansat Sputnik 1 în 1957, acesta a reprezentat prima incursiune semnificativă a umanității în cosmos. Imaginația noastră s-a deschis minunei și atragerii spațiului pentru efortul uman, pe măsură ce science fiction a devenit dintr-o dată un fapt științific. La acea vreme, mentalitatea dominantă a Războiului Rece a contribuit la suspiciunea și teama cu privire la ceea ce înseamnă să fii în spațiu și a dus la rădăcinile militare ale tehnologiei și aplicațiilor spațiale. John F. Kennedy a afirmat celebru că „dacă sovieticii controlează spațiul, ei pot controla pământul, așa cum în secolele trecute națiunea care controla mările a dominat continentele”. Cursa Spațială, așa cum avea să devină cunoscută, a fost caracterizată de o competiție acerbă între Uniunea Sovietică și Statele Unite pentru a obține superioritatea spațială.

Tehnologia și aplicațiile spațiale au evoluat rapid de la Sputnik 1. Șapte decenii de explorare și utilizare a spațiului au revoluționat modul în care lumea comunică și au îmbunătățit considerabil navigația pe aer, sol și mare. Știința spațială ne-a permis să monitorizăm tiparele vremii, să îmbunătățim utilizarea terenurilor și să progresăm considerabil înțelegerea propriei planete și a locului nostru în univers. Dorința de a contracara ambițiile spațiale ale altora și de a atinge superioritatea în spațiu pare să fi reapărut. În ciuda proliferării și comercializării activităților spațiale și a recunoașterii spațiului ca parte esențială a progresului economic, social și științific al fiecărei țări, există o acumulare alarmantă a capacităților contraspațiale la nivel mondial. Chiar dacă cetățenii privați pot organiza misiuni spațiale, strategii militari avertizează că natura competitivă și aglomerată a spațiului va duce la izbucnirea unui conflict în spațiul cosmic. Tensiunile la foc mic pe Pământ măresc riscul ca omenirea să se trântească într-un fel într-un război spațial inimaginabil, distrugând economii și infrastructura civilă și militară critică care au devenit atât de puternic dependente de spațiu.

În aprilie, Comitetul Internațional al Crucii Roșii a avertizat comunitatea internațională: „costul uman al utilizării armelor în spațiul cosmic care ar putea perturba, deteriora, distruge sau dezactiva obiecte spațiale civile sau cu dublă utilizare este probabil să fie semnificativ”. Dacă are loc un război în spațiu, devastarea ar putea avea efecte de lungă durată. Cu toate acestea, în ciuda afirmațiilor contrare, un război spațial nu este inevitabil. Noțiunea că spațiul este noul „domeniu de luptă” contrazice înțelegerea de șase decenii conform căreia spațiul este o zonă comună guvernată de dreptul internațional, în care interesele globale converg pentru a asigura explorarea și utilizarea sa în beneficiul tuturor țărilor, indiferent de gradul de dezvoltare economică sau științifică a acestora. Prima rezoluție a Adunării Generale a ONU axată pe spațiu a recunoscut dorința „de a evita extinderea rivalităților naționale actuale în acest nou domeniu”. În 1967, la un deceniu după Sputnik 1, diplomații s-au reunit în timpul apogeului Războiului Rece pentru a încheia Tratatul pentru spațiul cosmic. Astăzi, 111 țări sunt părți la acest fenomen fenomenal al diplomației internaționale, care subliniază interesul comun al întregii umanități de a explora și folosi spațiul cosmic „în scopuri pașnice”. Tratatul afirmă, de asemenea, că spațiul, inclusiv luna și corpurile cerești, sunt libere să fie explorate și utilizate de toate statele „pe bază de egalitate și în conformitate cu dreptul internațional”. Plecând de la natura tradițională reactivă a dreptului internațional, Tratatul privind spațiul cosmic a inițiat cel mai important principiu de drept pentru sporirea interesului comun al tuturor în spațiu, pentru a dejuca potențialele ambiții de colonizare în spațiu. Prin declararea că spațiul cosmic „nu este supus însușirii naționale” prin niciun fel, Tratatul a stabilit un sistem de guvernanță fundamental bazat pe înțelegere reciprocă și relații de prietenie.

Începând cu anii 1980, Adunarea Generală a ONU a adoptat în fiecare an o rezoluție privind prevenirea unei curse a înarmărilor în spațiul cosmic (PAROS), cea mai recentă dintre care reamintește comunității internaționale „importanța și urgența prevenirii unei curse înarmărilor” și apelând statelor „să se abțină de la acțiuni contrare acelui obiectiv”. Prevenirea unei curse a înarmărilor în spațiul cosmic este vitală, dar are în vedere și poate chiar legitima utilizări militare sporite ale spațiului. Un accent adecvat pe umanitatea spațiului și păstrarea siguranței, stabilității și sustenabilității acestuia determină nevoia de pace în spațiul cosmic. Tratatul privind spațiul cosmic și dialogul multilateral la ONU au oferit de zeci de ani ancora pentru a menține spațiul liber de conflicte. Nu există niciun motiv pentru care acest cadru juridic și instituțional general pentru pace nu poate continua să ne adăpostească de comportamentul iresponsabil în spațiu. Limbajul diplomatic se schimbă în această direcție, la fel ca și inițiativele de clarificare a dreptului internațional aplicat utilizărilor militare ale spațiului cosmic. Generațiile tinere au toate un rol de jucat în promovarea beneficiilor și intereselor comune ale umanității în spațiu, inspirându-se din cuvintele primului om din spațiu, cosmonautul sovietic Yuri Gagarin: „Există loc în spațiu pentru toată lumea”. Într-o epocă în care umanitatea se confruntă cu schimbările climatice, cu o pandemie globală și cu epuizarea rapidă a resurselor, nu există loc pentru afirmații de dominație și superioritate. Mai degrabă, interesele comune în pace pe care le împărtășim cu toții sunt și mai importante, atât pe Pământ, cât și în spațiul cosmic. Sursa: theconversation.com