Jurnal FM 
23 august – Ziua europeană a comemorării victimelor fascismului și comunismului
#Postat de Carmen Vintu on august 23, 2025
23 august – Ziua europeană a comemorării victimelor fascismului și comunismului – ziua de 23 august a fost desemnată de Parlamentul European, pe 29 septembrie 2008, ca Ziua europeană a comemorării victimelor fascismului și comunismului. În noiembrie 2011, Parlamentul României a adoptat o lege prin care a declarată oficial această zi ca Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului.
„De-a lungul anilor, am fost poate prea obișnuiți să tratăm cu sobrietate științifică victimele comunismului, uitând, contestând sau chiar denigrând suferințele lor. În locurile unde am avut documente, le-am utilizat; unde nu, am semnalat lipsa lor. Acolo unde am putut număra victimele, am făcut-o; unde nu, am estimat cu precauție. Cu toate acestea, chiar folosind cea mai mare atenție pentru a evita exagerările, suntem vinovați față de fiecare persoană afectată din această „mare de amar” – cum ar spune Eminescu – pentru că i-am redus la simple cifre, iar cifrele sunt, prin definiție, reci și lipsite de viață.
Cortegiul Sacrificaților, grup statuar din bronz realizat de sculptorul Aurel I. Vlad și amplasat în curtea interioară a fostei închisori, acum Muzeul Memorial al Victimelor Comunismului și Rezistenței Sighet
The original uploader was Danagrad at română Wikipedia. – Transferred from ro.wikipedia to Commons.; transfer was made by User:Gikü.
Aceasta este o imagine cu un monument istoric din România, clasificat cu numărul MM-II-m-A-04675.
- CC BY 2.5
- Fișier:Cortegiul sacrificatilor.jpg
- Creată: 24 octombrie 2008
- Încărcată: 14 ianuarie 2009
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Memorialul_Sighet#/media/Fi%C8%99ier:Cortegiul_sacrificatilor.jpg
Fiecare atom din acest univers al suferinței ascunde o poveste de viață, o biografie ce trece prin cercurile infernului, dar care își păstrează gândurile, sentimentele și memoria. Privind fiecare caz individual, suntem mult mai mișcați decât în fața unei statistici care cuprinde mii sau milioane de vieți. Focalizând asupra unui singur chip, înțelegem mai mult decât privind un întreg convoi de sclavi. Istoricul care a murit la Sighet pentru că a refuzat să-și retracteze scrierile; colonelul bătrân care a luptat pe toate fronturile și a murit de septicemie după ce lipitorile i-au supt sângele în orezăria unde fusese trimis la muncă forțată; cei trei copii bănățeni – doi gemeni de un an și fratele lor mai mare – care au murit de frig într-o săptămână în bordeiul deportării lor în Bărăgan; studentul care s-a sinucis la Pitești pentru a scăpa de torturile „reeducării”; țăranul cu un mic petic de pământ, mort în închisoare pentru că a trimis o scrisoare „cu conținut denigrator”; fiii și fiicele respinși de la școală ca „dușmani ai poporului”; mamele forțate să divorțeze de tații închiși pentru a salva „dosarul de cadre al copiilor”; savantul care și-a sacrificat viața pentru a salva de pneumonie un tânăr; marii ctitori ai României, care au coborât de pe culmile Unirii din 1918 în temnițele mucegăite de la Galați, Sighet, Aiud și Râmnicu Sărat…
Toate aceste frânturi de imagini sunt acuzații aduse regimului criminal care ne-a ținut departe de Europa timp de o jumătate de secol și a încercat să ne facă să uităm cine am fost…
…Nu toate victimele au fost martiri, dar toate ne cer din cerul lor să nu le uităm.”
