Jurnal FM 
„Lume, lume, soro lume…” O privire-n ograda vecină. Cea din Serbia
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on mai 5, 2022
Motto: Cimitirele sunt pline de oameni „de neînlocuit” – Napoleon Bonaparte
Stimați privitori, cititori și ascultători, dragi amici, sub denumirea generică „Lume, lume, soro lume…”, ne întâlnim, din nou, și în această zi de joi, ca în fiecare săptămână, pe acest „bulevard virtual”, continuând cu câteva gânduri referitoare la „trendurile” politicii „din afară”, mai ales la cele din apropierea imediată a României.
Astăzi mă voi opri cu câteva gânduri într-un loc relativ „călduț” din vecinătatea României, cu posibile influențe ulterioare asupra noastră, în speranța că nu se va „înfierbânta” în vreun fel, pe modelul vecinilor ucraineni și a verilor lor moscoviți (sau frați, că nu mai știu?). Și am să vă propun să mergem către vecinul nostru din sud-vest, adică Serbia, despre care am mai povestit și acum peste o lună în preajma alegerilor de la început de aprilie, convocate anticipat de prezidentul sârb Aleksandar Vucic. După cum știm, acesta a fost reales, cu surlele și trâmbițele de rigoare, pe fondul creșterii popularității sale.
Dacă apreciem democrațiile, în general, trebuie să recunoaștem că, dacă asta au vrut sârbii, asta au! Aleksandar Vučić a fost reales președinte al Serbiei, câștigând detașat alegerile din 3 aprilie a.c., cu aproape 60 la sută din voturi. Principalul contracandidat al lui Vučić a fost Zdravko Ponos. Acesta a ajuns de-abia la 17,53 la sută din voturi, prea departe ca să-l poată afecta pe prezidentul în funcție. Drept urmare, rezultatul alegerilor prezidențiale din Serbia a fost decis încă din primul tur, destul de categoric. Firește, printre primii dintre cei care l-au felicitat pe președintele reales al Serbiei a fost fix „țarul” muscălesc, gaspadin Vladimir Putin. Mesajul președintelui Putin spunea, printre altele, că realegerea lui Vucic permite „consolidarea relaţiilor de parteneriat strategic care există între ţările noastre”. Adicătelea, ca să traduc, „rămâneți oamenii noștri din coasta Europei, dacă mai vreți să fiți mângâiați pe cap din când în când și să avem grijă de voi!”.
Sincer vorbind, nu cred că se aștepta cineva la alt rezultat al alegerilor de acum peste o lună. Oricât s-ar trage sfori (cu motive destul de reale, de altfel) de „delegitimare” a lui Aleksandar Vučić din exteriorul Serbiei, cum că este un „autocrat” cu mici tendințe putiniste în arealul său sau promotor al unei proprii „democrații hibride”, se pare că succesul uriașului (la propriu) prezident sârb, care a condus destinele Serbiei din vârful puterii acestei țări timp de un deceniu (și ca prim-ministru și ca președinte) vine tot de la „accesul la lingurică”, adicătelea tot la aspectele de natură economică, la care tot sârbul de rând este (firesc) sensibil. Deși rata de emigrare în Vest a sârbilor este destul de măricică, alegătorii au arătat că-s mulțumiți. Asta contează, nu? În termeni reali, producția economică „per capita” în Serbia, țară cu circa șapte milioane de locuitori, a crescut cu 40% în ultimii cinci ani, adică în mandatul prezidențial al lui Vucic. Șomajul în Serbia este în scădere evidentă după statisticile oficiale, datoria națională este a Serbiei este destul de mică, comparativ cu a altor nații vecine, iar rezervele financiare valutare ale vecinilor noștri ar fi, cică, destul de consistente. Cum spuneam anterior,„accesul la lingurică” se simte direct atât în „coșul zilnic” cât și în bănuții din contul fiecărui sârb. În fapt, chiar dacă mulți au spus despre Aleksandar Vučić că recurge la „patos naționalist”, faptic, cred că nu e deloc așa. Are prezidentul sârb destul de multe alte păcate, pentru care este „taxat” de analiști ca fiind un autocrat care, conform spuselor celor de la Deutsche Welle: „intimidează presa, acordă locuri de muncă în funcție de afilierea la un partid și controlează poliția, serviciile secrete și sistemul judiciar. Politica lui Vučić este practic lipsită de ideologie. SNS (Partidul Sârb al Progresului) se prezintă ca o mișcare „atotcuprinzătoare” care îi cuprinde pe toți și pe toate. Între timp, el a făcut ca opoziția să se piardă și a marginalizat naționaliștii extremiști. Programul se numește Vucic și este vorba doar despre putere.” Adică un mic Putinel de Balcani? Sper că nu…
Ca urmare a ultimelor luni de trepidantă viață geopolitică pe planeta Pământ, după eventuala euforie post-electorală, neica Vučić ar cam trebui să se hotărască în care luntre ar vrea să-și așeze posteriorul. La cea din Bruxelles sau la cea moscovită? Nu de altceva, dar Serbia și-a manifestat dorința de a adera la UE. Nu și la NATO, firește, că resentimentele-s prea mari! Politica cvasi-seculară a Serbiei de apropiere constantă de fratele mai mare de la Moscova, este supusă în prezent, în plin război ruso-ucrainean, unui test. Încă nu știu dacă de rezistență sau de luciditate! E posibil ca Vučić și apropiații săi să nu-și fi delimitat, încă, cu exactitate, calea viitoare de urmat în ecuația celor două luntri. Prezidentul sârb „valsează” între Răsărit și Occident aproape identic modelului aplicat de Iosip Broz Tito la vremea sa, într-un context cvasi-similar, dar mai puțin „fierbinte” ca acum. Practic, Serbia importă gaz la un preț super-avantajos de la ruși, care sunt cei mai buni prieteni ai săi, dar, în același timp, ar fi bine să ne amintim că a fost subvenționat timp de un deceniu și jumătate cu un total de aproape trei miliarde de euro din așa-numitul „fond de preaderare la UE”. O fi corect cu bani de la UE? Apropo de „două luntri” zic…Iar, după cererea oficială din 2012, și cam de la anexarea Crimeii de către frățiorii ruși, din 2014, adică, Serbia cică negociază lent, chiar prea lent, în pur stil levantin, cu Bruxelles-ul pentru accederea sa în Uniunea Europeană. Adică, vorba din popor, „se lasă greu, ca fata mare”!
Aici intervine impasul celor „două luntri” pentru sârbi, în ceea ce privește negocierile de aderare, de altfel destul de lente și străvezii, după cum ziceam anterior. Războiul ruso-ucrainean a schimbat paradigma situației în sensul că, după mulți ani de cereri insistente adresate țărilor din Balcanii de Vest, Bruxelles-ul a deschis larg ușa Uniunii Europene. O ocazie care, în mod normal nu ar fi de ratat. Analiștii de la Deutsche Welle spun despre acest impas (și voi cita mai pe larg pentru că este o imagine destul de corectă, zic eu) că: „dintr-o dată, nu mai este vorba, în primul rând, de garanții pentru statul de drept, de libertatea presei sau de combaterea corupției. Acum, țările din Europa de Sud-Est, în special Serbia, trebuie să fie protejate de apetitul politicii externe a lui Putin. Însă Belgradul trebuie să facă o alegere. Moscova, prieten istoric slav, este foarte îndrăgit de Belgrad. Fratele ortodox a împiedicat mult timp prin dreptul său de veto admiterea Kosovo în Consiliul de Securitate al ONU. Belgradul nu vrea încă să renunțe la așa-numitul „leagăn al Serbiei”. De facto, Kosovo s-a declarat independent încă din 2008. Belgradul și Moscova nu acceptă acest lucru, așa cum fac alte 100 de state. Așadar nu miră că Vucic susține rezoluția ONU împotriva Rusiei într-un mod atât de discret. Președintele s-a opus sancțiunilor, dar a trebuit să accepte legile campaniei electorale. Acum, că voturile au fost numărate, iar omul puternic a fost confirmat, Vucic culege recolta politică. Întrebarea este ce va face cu ea? Atacul Rusiei asupra Ucrainei a adus Belgradului o ofertă XXL de „un venit” din partea UE. O oportunitate istorică, nu în ultimul rând datorită condițiilor. Serbia este europeană și ar trebui să devină UE-europeană. Acest lucru ar fi benefic pentru întreaga regiune.”
În mandatul anterior al lui Vucic, Serbia a aprofundat relaţiile cu Rusia.Totuşi, trebuie să spunem că, în Adunarea Generală a ONU, Belgradul e printre ţările care a condamnat, oficial, invazia rusă în Ucraina. Cam cu jumătate de gură, dar…a făcut-o! Dar, în același timp, aceeași Serbie nu e deloc dispusă să se alăture sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei. Serbia doreşte să adere la Uniunea Europeană, dar nu şi la NATO. Totuşi, e de menționat faptul că participă la PfP, adică programul Parteneriatul NATO pentru Pace.Trebuie spus că Belgradul, care a ales să nu impună sancțiuni Rusiei după invazia Ucrainei, suportă presiuni din ce în ce mai mari pentru a se alinia restului Uniunii ca țară candidată la aderare, conform Euronews, citată de Rador. Printre statele care urmăresc îndeaproape evoluția pozițiilor sârbe se numără exact Germania, „motorul” UE, care, prin ministrul său de externe spunea recent: „Dacă Serbia vrea să adere la Uniunea Europeană, trebuie să susțină politica externă a celorlalți membri ai Uniunii și astfel să impună Rusiei sancțiunile necesare”. Pozițiile publice ale lui Aleksandar Vučić sunt considerate actualmente de Occident ca fiind insuficiente. Chiar dacă Serbia a votat rezoluția ONU de condamnare a agresiunii ruse și a votat în favoarea suspendării Moscovei din „Consiliul ONU pentru drepturile omului”, UE, în special Germania, are nevoie de încă o dovadă pentru a considera Belgradul un „aliat de încredere”.
Aleksandar Vučić a negat, de mai multe ori, chiar după realegerea sa ca președinte al Serbiei acuzația conform căreia ar juca „în două luntri”. Practic, este de netăgăduit că Serbia este strâns legată de Rusia fie din motive culturale, fie istorice și economice, motive care fac ca aceasta să fie un aliat valoros al Moscovei în regiunea Balcanilor de Vest. Practic, Serbia este singura țară europeană care a obținut livrări masive de armament din Rusia și singura care a ales să mențină zboruri comerciale către Moscova și Sankt Petersburg. Iar acest lucru a ajuns să fie catalogat ca un „comportament nesustenabil” de mai multe cancelarii europene, care le cer sârbilor să aleagă de ce parte se află. În special Franța și Germania, se așteaptă la o atitudine diferită din partea Serbiei în materie de politică externă. Firește că Serbia nu este forțată să-și schimbe orientarea pe care și-o dorește, dar, cel mai probabil, va fi „îndrumată” să facă acest lucru în mod natural în cazul în care presiunile cresc. Adică, să aleagă luntrea-n care dorește să-și miște posteriorul înainte. Este destul de greu pentru Serbia să facă asta, nu de altceva, dar mai ales din cauza apropierii dintre președintele Vučić și Vladimir Putin. Între cei doi prezidenți există o puternică legătură personală, pe care presiunile diplomatice și economice europene nu au afectat-o încă. Sau, cel puțin, așa pare, pentru moment.
De ce am ales să „măcinăm” azi cele câteva rânduri? Nu pentru că, în opinia mea, Serbia ar reprezenta, în vreun viitor apropiat, vreun mare pericol la adresa păcii în sud-estul Europei, dar ar putea reprezenta, cu ordin de la Moscova (poate pentru distragerea atenției din câmpiile Ucrainei răvășite), un nou focar de presiune militară și diplomatică în arealul ex-iugoslav, de creștere a unor tensiuni „reîncălzite” din de-abia stinsele războaie din fosta Iugoslavie.
Drept urmare, prezidentul sârb, care de vreo trei ani încoace a început demersuri de înarmare intensă a Serbiei, a „recepționat” recent niscaiva armament mai modern cu care sâmbăta trecută a ales să-și laude mușchii militari în public, în cadrul unui veritabil „show militar”, după cum l-au catalogat agențiile de presă! Adică, mai concret, Serbia a prezentat în premieră sistemul modern de apărare aeriană FK-3, proaspăt achiziţionat din China. Chinezărie-chinezărie, dar tot mai bun decât nimicuța, o fi zis neica Vučić…Ori o fi primit pricaz de la frățiori?…Acesta a zis sâmbăta trecută că: „Am reuşit recent să investim mai mulţi bani şi rezultatul este că ne-am echipat armata cu resurse moderne”, citat de Agerpres, pe marginea show-ului militar organizat pe aeroportul militar Batajnica, din apropiere de Belgrad. Sistemul chinezesc proaspăt intrat în dotarea forțelor armate sârbe poate lovi aeronave, rachete de diverse tipuri şi drone şi se zice că ar fi cam identic în concepție cu sistemul rusesc S-300. Poate pentru compatibilitate, de! Serbia încheiase acordul de cumpărare a sistemului respectiv de prin 2019. La show-ul milităresc de la aeroportul militar Batajnica, armata sârbă a prezentat, pentru prima dată, şi sistemul de apărare antiaeriană rusesc Panțir, „jucărie” periculoasă pe care a cumpărat-o de la frățiorii de la Moscova acum doi ani, în 2020.
Firește, „briza păcii” plutea pe aeroportul militar și totul era cu lapte, miere și porumbei albi! Mai ales când neica Vučić a declarat că sistemul de arme proaspăt adus din China nu reprezintă o amenințare, ci doar un „puternic factor de descurajare” împotriva potențialilor atacatori. Serbia are, în continuare, relații glaciale, ca să mă exprim eufemistic, cu Croația și Muntenegru, membre NATO, precum și cu Bosnia, al cărei lider separatist sârb bosniac Milorad Dodik a participat sâmbătă la demonstrația militară. Conform Agerpres, acesta a mai zis: „Nu vom mai permite să fim un sac de box pentru nimeni”, referindu-se aparent la bombardarea de 78 de zile a Serbiei de către NATO în 1999 pentru atacul împotriva separatiștilor albanezi din Kosovo. După cum bine se cunoaște, Serbia, care a fost în război cu vecinii săi în anii 1990, nu recunoaște independența Kosovo, declarată în 2008. Practic, eu le dau dreptare aici sârbilor dintr-un punct de vedere, dar asta-i altă gâscă-n altă traistă și nu contează ce cred eu!Observăm că, practic, deși Serbia caută oficial să devină membră a Uniunii Europene, ea s-a înarmat în principal cu arme rusești și chinezești, inclusiv tancuri T-72, avioane de luptă MiG-29, elicoptere de atac Mi-35 și drone.
Într-un interviu acordat unei televiziuni naționale sârbești, imediat după recâștigarea fotoliului prezidențial, neica Vučić spunea că „potrivit Rezoluției 1244 a ONU, nimeni nu are dreptul să înarmeze Pristina, dar în pofida acestui act, unele state occidentale trimit armament în Kosovo.” Vučić a mai zis apăsat că „și Acordul de la Kumanovo prevede că singura forță armată din Kosovo este KFOR, dar Marea Britanie a fost primul stat care a înarmat Kosovo cu un sistem anti-rachetă, care s-a dovedit foarte eficient în Ucraina.” Vučić a mai spus că „am înțeles mesajul”, adăugând că SUA a trimis în Kosovo blindate, iar Turcia instruiește piloți pentru avioane pe care cu siguranță, crede el, le vor trimite în Kosovo. Vučić a mai adăugat că „Serbia achiziționează doar echipamente defensive”.
Cât despre sistemul sofisticat chinezesc sol-aer HQ-22, a cărui versiune de export este cunoscută sub numele de FK-3, a fost livrat luna trecută de o duzină de avioane de transport ale forțelor aeriene chineze, în ceea ce s-a considerat a fi cea mai mare livrare de arme chinezești în Europa. Și o „dare cu flit” en fanfare către „lumea largă” de către chinezi, care au transportat „sculele” lor aducătoare de moarte cu șase mari aeronave militare chinezești și care au survolat spațiul aerian a cel puțin două țări NATO, Turcia și Bulgaria…A fost un mic demo prin care au zis „lumii large”: „atenție, suntem și putem fi peste tot”! În plus, prezidentul sârb a mai zis la acel show cum că oamenii săi negociază, actualmente, cu Franţa achiziţionarea a 12 avioane de luptă Rafale.
Acum, dacă nu vă plictisesc prea mult, vă rog s-aveți răbdare pentru încă niște gânduri în câteva rânduri depre „prietenia cu vecinul de ogradă”, adicătelea cu sârbii…În folclorul urban circulă, de muuult timp, o zicere, cum că România are doar numa’ doi vecini buni și anume Serbia (în mare, fosta Iugoslavie) și, evident, Marea Neagră! De la maeștrii dezinformării din vechime (chiar de pe la tataia Sun-Tzî) se știe prea bine că o minciună repetată de nenumărate ori ajunge să aibă calitatea de adevăr pentru că nimeni nu mai are curiozitatea să verifice. O ia ca atare, de bună! Așa și cu afirmația anterioară, că singurul vecin bun al României, la un loc cu Marea Neagră, ar fi Serbia. Nu-i așa că foarte mulți din jurul nostru cred asta și o afirmă fără să clipească? Că așa știm noi de demult! Oare o fi chiar așa? Nu sunt vreun Gică Contra, nici xenofob de felul meu, dar istoria ne demonstrează, fără tăgadă, că nu e deloc așa! Cam de pe la la crearea Serbiei moderne în secolul al XIX-lea, aceasta a încorporat românii din Valea Timocului care, potrivit recensămintelor oficiale din acea vreme (repet, oficiale), reprezentau un procent de peste 15% din populația noului stat.
Eu zic că era un procent destul de semnificativ. Românii din Valea Timocului vorbesc un dialect daco-român al limbii române „în variantă oltenească sau bănățeană” și locuiesc acolo, în acea Vale a Timocului, adică la ei acasă, încă mult înainte de venirea lui nenea Nerva Traian în Dacia, ca să se bată cu celălalt nene, Decebal. În fapt. regiunea Timocului a fost încorporată fizic de Serbia în anul 1833.Imediat se vor împlini două secole și nu pot să nu fac o mică paralelă cu soarta Basarabiei, de acum peste două secole…Tot cu niște slavi, mai de la răsărit. De atunci, deznaționalizarea și asimilarea forțată a românilor de către statul sârb a fost politica de stat a Serbiei. Asta da prietenie veșnică, nu-i așa?
Publicațiile românești au fost interzise în totalitate, slujbele din bisericile ortodoxe din Valea Timocului nu s-au mai ținut în limba română, ci doar în limba sârbă, iar primarii din zonă, vajnici slujbași ai Serbiei, aveau la îndemână liste cu nume sârbești din care să alegi cum să își boteze românii copiii, numele românești fiindu-le interzise. Înaintea primarilor, sarcina o îndeplineau, cu mare „osârdie și evlavie” frățească, preoții sârbi care erau principalii agenți ai statului sârbesc șovin. Aleasă prietenie și pe acest tărâm spiritual, nu-i așa? Frații noștri sârbi…Ar fi multe de zis și despre perioada din prima jumătate a secolului trecut, dar zic să ne întoarcem un piculeț în contemporaneitate. În planul relaţiilor bilaterale româno-sârbe din ultimele două decenii, mesajele oficialilor de la Bucureşti au reliefat necesitatea dinamizării cooperării cu Serbia la toate nivelurile, dar mai ales în ce priveşte îmbunătăţirea situaţiei minorităţii române din statul vecin. Măcar declarativ, că prea multe n-au făcut impotentele noastre guvernări. Impotente politic, zic, să nu se înțeleagă altceva! De partea Serbiei, conducerea de la Belgrad şi-a exprimat, în mod deschis, interesul în vederea dezvoltării unor proiecte de importanţă regională din diverse sectoare, privind energia, economia, comerţul, turismul şi transporturile, dar fără a lua absolut nicio secundă în serios solicitările fără vlagă politică din partea guvernărilor românești cu privire la protecţia minorității române de pe întreg teritoriul Serbiei. Pur și simplu nu le pasă! Frații noștri sârbi, nu-i așa?…
În pofida declaraţiilor reciproce de „pretinie veșnică”, cum au avut loc la întâlnirile premierului Victor Ponta la Belgrad cu premierul sârb Ivica Dacic din luna octombrie 2012, sau la întâlnirea lui neica Vučić cu prezidentul Klaus Werner Iohannis în martie 2018 taman la mărețul Cotroceni, oficialitățile din Serbia nu au încetat să acţioneze cu maximum de nesimțire și brutalitate asupra comunităţii româneşti din Valea Timocului. Să nu uităm că în anul 2010, autoritățile sârbești au anchetat peste 300 de români timoceni pentru vini imaginare în demersul acestora pentru păstrarea identității românești, ca o misiune ce frizează imposibilul în Serbia. Că tot vorbeam și despre „frăție spirituală” duhovnicească și apostolească, tot de la Belgrad s-au pus permanent „tălpi” Bisericii Ortodoxe Române în Timoc şi s-a refuzat constant și brutal introducerea de ore în limba română în şcolile din localităţile în care etnicii români sunt majoritari. Curat frăție și „pretinie”, frățicule!
Tot pentru cine a uitat ori n-a știut, reproduc aici câteva idei publicate mai demult de cotidianul Adevărul, despre un alt caz revoltător, de tipul anilor „obsedantului deceniu” stalinist și care s-a petrecut pe 24 ianuarie 2012, fix de Ziua Unirii Principatelor, cu girul direct al tuturor partidelor sârbeşti şi, firește, al guvernării de la Belgrad, sub conducerea premierului de atunci Mirko Cvetkovic, care consta în „adoptarea „limbii vlahe” ca limbă oficială a românilor/vlahilor din Timoc, cu un aşa-zis „alfabet vlah”, în grafie chirilică, ce numără 35 de caractere, adoptat prin intermediul Consiliului Naţional al Minorităţii Române, după modelul sovietic al limbii moldoveneşti în grafie chirilică.” Pe de altă parte, prin binecunoscuta lentoare și preacunoscutul „miserupism” de Dâmbovița al „păpușarilor” incompetenți ce conduc politica românească (noii fanarioți, cei cu ochi azurii), prin pasivitate şi lipsă de coerenţă, guvernările României din ultimele decenii au fost părtașe, fără tăgadă, la acest proces de deznaţionalizare. Atenție, îmi repugnă retorica ultranaționalistă, asta ca să nu se grăbească „iute-iute și degrabă” unii vajnici „atoatestivuitori” cu etichetarea subsemnatului.. O singură dată a reacţionat mai vocal olecuță partea română, prin luna februarie a anului 2012, acum un pic peste un deceniu, atunci când şi-a exprimat opoziţia în anumite privințe apropo de deschiderea discuțiilor preliminare de aderare ale Serbiei la Uniunea Europeană, cerând garanţii clare privind tratamentul celor peste 200.000 de vorbitori de limba română din sudul Dunării. Firește că sârbii au zis „da, da, da” și au trecut mai departe la treaba lor, fix cum vor ei. După ce impasul a fost depăşit, totul s-a uitat, nu s-a mai întâmplat nimicuța, am intrat în epoca lui Herr Klaus și nimic nu s-a mai întâmplat după aceea, iar „folclorul urban” cu zicerea aceea că Serbia şi Marea Neagră sunt cei mai buni vecini e tot acolo, pe buzele politicienilor noştri și a prea multora dintre cei ce-i votează. Că doar de unde apărură vajnicii politruci? Nu din sânul țărișoarei, a norodului? Că doar nu veniră ceva „suedeji” ori „daneji” ca să schimbe atât garnitura electoratului cât și pe cea politrucească!
Am să inserez aici, către final, un citat mai amplu al celor de la cotidianul Adevărul, referitor la „datul cu flitul” sârbesc care dinamitează constant adevărata prietenie între cele două nații. Zice așa Adevărul: „Ultima cărămidă din „zidul sfidării la adresa României”, care a fost aşezată fără nicio remuşcare de autorităţile sârbe, constă în numirea lui Zoran Milošević, un activist anti-român şi transmiţător de fake-uri naţionaliste şi xenofobe, în funcţia de preşedinte al Consiliului ştiinţific din cadrul Institutului naţional sârb pentru studii politice, instituţie oficială de la Belgrad. Domnul Milošević este un cunoscut teoretician al conspiraţiei din Serbia, promovând adesea idei cvasi-istorice anti-româneşti şi răspândind ură faţă de români în publicaţiile şi apariţiile sale publice. Acesta a publicat numeroase articole ce reinterpretează istoria medievală a Ţărilor Române, acuză autorităţile României interbelice de „genocid al popoarelor slave”, „expansionism”, „imperialism”, plus multe alte acuzaţii nefondate şi arhicunoscute publicului de la noi din paginile propagandei sovietice. Teoria conspiraţionistă de bază pe care marşează autorul sârb, cea conform căreia românii sunt sârbi romanizaţi de Occident, alimentează conţinutul celor două cărţi pe care Milošević le-a publicat în 2017 şi 2018. Prima, intitulată „Anatomia politicii româneşti”, este un volum colectiv coordonat de Milošević, ce conţine o sumă de articole doldora de invenţii cu pretenţii de argumente ştiinţifice. Autorii cărţii reinterpretează evenimente istorice şi se năpustesc tendenţios asupra poporului român reluând tot felul de teme din istorie.” Am să închei cu a prezenta, așa cum mi-a zis un amic de-al meu, român timocean, care a citit cărțile împricinatului pomenit anterior. Zice omul că, printre multe alte argumente total idioate luate de bune și de adevăruri „științifice”, sunt unele care pot fi catalogate chiar hazlii, dacă n-ar fi cretine. Există, cum spunea amicul și o aşa-zisă trimitere „științifică” la „versiunea moldovenească a limbii române, care foloseşte şi astăzi alfabetul chirilic” sau faptul că „femeile vlahe au o capacitate deosebită de a româniza bărbaţii”. Cool, nu-i așa? Rien ne va plus, mesdames et messieurs!
Ce va fi mai departe? Om trăi și om vedea! Și în încheierea rândurilor de astăzi, voi repeta, din nou, ca în fiecare săptămână, până la finalul „flăcărilor din ograda vecină”, că, dintre toate relele acestui conflict, unul iese, de departe, în evidență, și anume faptul că mor mulți oameni nevinovați acolo în Ucraina, precum și acela că sunt distruse sute de mii ori milioane de destine, laolaltă cu casele, străzile, orașele și viețile multor oameni. Solidaritatea trebuie să fie cea care ne unește, să ne sprijinim unii pe alții și să-i ajutăm pe cei în suferință! Dumnezeu să ne ocrotească! Pe toți! Inclusiv pe ruși! Ne revedem, stimați amici, la aceeași dată, săptămâna viitoare! Până atunci, să vă fie bine!
Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră,
Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare despre subiectele din rândurile de azi le puteți găsi aici:
https://www.scmp.com/news/world/europe/article/3176124/serbia-displays-chinese-missiles-show-military-might
https://www.reuters.com/world/europe/serbia-shows-off-new-chinese-missiles-display-military-power-2022-04-30/
https://www.defenseromania.ro/serbia-clienta-chinei-armata-sarba-a-prezentat-in-premiera-fk-3-sistemul-chinezesc-de-aparare-antiaeriana-in-pofida-protestelor-sua_616227.html
https://stirileprotv.ro/stiri/international/associated-press-serbia-aliat-al-rusiei-este-inarmata-in-secret-de-catre-china.html
https://it.euronews.com/2022/04/13/l-ambiguita-della-serbia-di-vucic-divisa-tra-europa-e-russia
https://apnews.com/article/russia-ukraine-europe-china-serbia-nato-682ab79c4239f14ecc1133ff5c7addc9
https://historia.ro/sectiune/general/cum-s-a-stricat-prietenia-dintre-romania-si-585734.html
Prietenia romano-sarba, o alta mostra de fraiereala pur romaneasca!
