Melodia curentă

Titlu

Artist


Accident mortal la Săvinești. Șoferul vinovat are 81 de ani și a fugit de la locul faptei

Scris de pe februarie 10, 2021

Accident mortal soldat cu moartea unui bărbat în vârstă de 50 ani, în această seară pe DN 15, la Săvinești. Un bătrân în vârstă de 81 de ani a izbit în plin cu autoturismul pe care îl conducea, un bărbat care se deplasa pe partea carosabilă. Impactul a condus la moartea pietonului. În loc să anunțe imediat serviciile de urgență, șoferul a părăsit locul faptei imediat după producerea evenimentului.

Din cercetările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Neamț a reieșit că, un bărbat de 50 de ani, din Săvinești, a fost surprins și accidentat de conducătorul unui autoturism în timp ce se deplasa pe DN 15, în localitatea Săvinești. În urma impactului a rezultat decesul bărbatului în cauză. Imediat după producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului. În acest moment, efectivele de poliție rutieră din teren desfășoară investigații în vederea identificării și depistării persoanei implicate în evenimentul rutier.” a precizat Georgiana Moșu, purtător de cuvânt IPJ Neamț.

Căutările nu au durat prea mult timp, iar polițiștii au reușit să îl găsească pe șofer.

În urma investigațiilor efectuate cu operativitate de polițiștii rutieri, a fost identificat și depistat conducătorul auto, un bărbat de 81 de ani, din Piatra Neamț, care a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, în cadrul căruia sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.” ne-a declarat Georgiana Moșu, purtător de cuvânt IPJ Neamț.

Bărbatul care și-a găsit sfârșitul în tragicul accident se numea Gabriel Vatamanu din comuna Săvinești. De-a lungul anilor el a cauzat nenumărate probleme în trafic și a pus de multe ori la grea încercare pe conducătorii auto care se deplasau pe DN 15.

Foto: Gabriel Vatamanu /// Autorul fotografiei: Ciprian Băbușanu

Gabriel își făcuse un obicei nesănătos din a se deplasa pe mijlocul străzii printre mașini și a traversa în fugă cele patru benzi, sărind practic direct în fața bolizilor în viteză. A scăpat ca prin urechile acului de zeci și zeci de ori însă astăzi din nefericire destinul i-a întors spatele. Gabriel cel cu nouă vieți, după cum obișnuiau să-i spună cunoscuții, a avut parte de un final previzibil parcă, murind pe loc după ce fost lovit în plin de mașina condusă de bătrân.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *