Ne puteti urmări și pe:

Absolventă de ,,Rareş”, dr. Cristina Atănăsoaie Iacob a fost prezentă în studioul Jurnal FM

Anul acesta, Colegiul Național ,,Petru Rareș” din Piatra Neamț aniversează 150 de atestare documentară.

Pentru a marca acest eveniment, în ultimul timp, în studioul Jurnal FM au fost prezenți o serie de oameni deosebiți și de elită, foști absolvenți ai Colegiului Național ,,Petru Rareș” din municipiul Piatra Neamț. I-a venit rândul şi dr. Cristina Atănăsoaie Iacob, tot o absolventă de ,,Rareş”, promoţia 1983.

Totodată, este absolventă și a Institutului de Medicină și Farmacie Iași, promoția 1989. A ocupat mai multe funcții importante în comunitatea noastră. Din 1995 este medic specialist boli interne, din 2002 este medic primar boli interne și din același an și până în 2008 a fost managerul Spitalului Orășenesc Roznov.

În perioada 2011-2012 a fost director medical al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și din 21 iulie 2017 a fost numită manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Din iunie 2016 deține mandatul de consilier local în comuna Zănești. Este membră în Colegiul Medicilor – Consiliul Județean și Adunarea Generală.

Îşi amintește cu drag despre anii în care a fost elevă la Colegiul Naţional ,,Petru Rareş” şi despre momentul în care a decis să urmeze drumul medicinei.

 

,,A fost una din cele mai frumoase perioade din viața mea. Cred că oricine ar putea să spună că anii de liceu sunt cei mai frumoși ani din viața lui. Sunt anii de adolescență, sunt anii în care ne-am format prieteni care au rămas pentru toată viața, sunt anii care ne-au format ca oameni și ca viitori profesioniști.

Îmi aduc aminte că eram elevă la o școală în Piatra Neamț, la Școala Generală 4 și cred că din clasa a cincea sau a șasea știam că trebuie să ajungem la Petru Rareș, care avea o reputație extraordinară în anii aceia. Pentru noii rareșiști, ce să le spun? Să învețe, să se distreze, să lege prietenii, să iubească, ca să aibă de ce să-și aducă aminte peste ani.”

 

De pe vremea de când era copil îşi dorea să urmeze Facultatea de Medicină, fiind o meserie pe care o profesează cu drag. Pe atunci, medicina era pe primul loc și era dorită de foarte mulți. 

 

,,În primul rând nu se punea problema ca absolvenți de Rareș fiind, să nu intrăm la o facultate de prestigiu. Foarte mulți colegi din generația mea intrau la medicină, la Facultatea de Aeronave, la Drept. Atunci, în 1983, încă nu se vorbea de facultățile de IT,  cum se vorbește acuma. Examenul de bacalaureat nu era atât de greu pe vremea aia, ținta noastră la sfârșitul celor patru ani de liceu era să intrăm la facultate. La Facultatea de Medicină din Iași erau foarte mulți absolvenți de Rareș și profesorii știau deja care este situația.

 

Facultatea de Medicină Generală, Institutul de Medicină și Farmacie Iași, tot eu am ales-o și cred că de foarte micuță îmi doream să să fac meseria asta pe care o iubesc foarte mult”, povesteşte dr. Cristina Atănăsoaie Iacob.

 

 

Reamintim că vineri, 29 noiembrie 2019, Alumni Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra Neamț organizează cea de-a III-a ediție a Balului Excelenței, eveniment care a reușit încă de la lansarea din 2017, să construiască un nou și provocator standard pentru colectarea de fonduri și promovarea cultului performanței.

Activităţile aniversare ale Colegiului Naţional “Petru Rareş”, la împlinirea a 150 de ani de la înfiinţare, vor cuprinde conferinţe, simpozioane, ateliere de lucru, schimburi de experienţă, gale, lansări de cărţi şi albume.

 

Interviul poate fi revăzut AICI.

Articolul Absolventă de ,,Rareş”, dr. Cristina Atănăsoaie Iacob a fost prezentă în studioul Jurnal FM apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: