1865 – S-a înființat la București Banca României

Ideea înființării unei bănci de credit și emisiune a fost discutată încă din 1848 în diverse cercuri ale societății românești, dar a devenit o prioritate politică după Unirea Principatelor din 1859. În acest context, au avut loc numeroase inițiative, deși multe dintre ele au eșuat. În 1859, 37 de deputați au solicitat guvernului crearea unei bănci de credit funciar, iar între 1859 și 1863, comercianții și industriașii au semnat anual apeluri pentru înființarea unei astfel de instituții. Tot în 1859, I.C. Brătianu a prezentat un memoriu către domnitorul Al. I. Cuza, care a aprobat proiectul de lege pentru „reorganizarea creditului public” și crearea unei bănci de circulație, dar acesta a fost respins de Comisia Centrală de la Focșani.

În programul liberalilor din 1861, se propunea din nou „crearea unei bănci naționale”, iar în 1862 statul român a concesionat capitalului prusac înființarea „Băncii Naționale a României” și dreptul de a emite bancnote, fără rezultate concrete. La 19 octombrie 1865, Al. I. Cuza a acordat unui grup de capitaliști englezi concesiunea pentru înființarea „Băncii României”, care însă, în 1869, a renunțat la privilegiul emisiunii și a devenit o bancă de scont.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Louis_Albert_Galeron#/media/Fi%C8%99ier:Bancanationala_anii1920.jpg

În programul liberalilor din 1867, aceștia reiterau importanța organizării sistemului de credit, subliniind necesitatea creării unor bănci agricole și comerciale pentru stimularea comerțului, industriei și agriculturii. Între 1870 și 1876 au fost prezentate mai multe proiecte pentru înființarea unei bănci naționale, inclusiv de un grup de bancheri bucureșteni (1873), de ministrul conservator al Finanțelor, Petru Mavrogheni (1874), și de un grup de deputați liberali (1876).

Sursa: https://www.bnr.ro/Inceputurile–1053-Mobile.aspx