Current track

Title

Artist


Ziua Națională a României, sărbătorită în Bacău (Foto)  

#Postat de on decembrie 1, 2024

Sub semnul reunirii trăirilor patriotice și în contextul puternicului simbol al Zilei Naționale a României, în municipiul Bacău s-au organizat o ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane la Monumentul Eroilor și Întregirii Neamului din Cimitirul Eroilor și o ceremonie militară și religioasă, care s-a desfășurat în Piața Tricolorului.

În cadrul acestor ceremonii a avut loc înhumarea rămășițelor pământești a patru eroi români, căzuți în luptele purtate în Primul Război Mondial pe Dealul Cireșoaia și în zona parcului petrolier Berzoaia din orașul Slănic Moldova.

Chemarea la unitate, credință și speranță a reprezentat scopul acestor activități reunite într-un frumos simbol patriotic prin intermediul căruia fiecare popor trăiește prin istoria lui și la a cărui temelie a stat întotdeauna devotamentul exemplar, curajul şi puterea de muncă a înaintașilor noștri. Prin determinarea, unitatea și sacrificiile lor, au oferit sens vieții lor atunci și viitorului nostru astăzi.

,,Patria sunt eu, eşti tu, e tot ceea ce iubim, tot ceea ce visăm, tot ceea ce va fi când nu vom mai fi noi.”

La mulți ani, dragi români!

La mulți ani, România!

Sursa/Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *