Current track

Title

Artist


Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov

#Postat de on februarie 12, 2025

Pe 15 februarie, iubitorii de carte și pasionații de lectură, alături de organizațiile și instituțiile din domeniile educației și culturii, sărbătoresc, începând din 2022, Ziua Națională a Lecturii, conform Legii nr. 21 din 14 ianuarie 2022.

Cu această ocazie, bibliotecarii din România și Republica Moldova, la inițiativa Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov și a Centrului de Excelență pentru Copii și Tineret, organizează, anul acesta, ediția a IV-a a Conferinței Internaționale „Îndrăgostiți de lectură”.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=920304590265602&set=a.486771480285584&locale=ro_RO

Evenimentul are rolul de a reuni pasionații de lectură și de a încuraja publicul să citească mai mult, subliniind beneficiile lecturii la orice vârstă. Participanții vor avea ocazia să asculte personalități ale culturii românești și internaționale, într-un cadru festiv dedicat promovării lecturii, atât la nivel național, cât și internațional.

Astfel, luni, 17 februarie 2025, începând cu ora 12:00, cei interesați vor putea asculta, atât fizic, cât și online, invitații de onoare ai acestei ediții:

  • Cristina Andone – scriitor, trainer de creativitate, activist educațional și președinte al Fundației „Ce Poți Face”,
  • Dr. Adrian Dragoș Neagu – președinte al Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) și director al Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila,
  • Dr. Daniel Nazare – director al Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov.

Proiectul se desfășoară cu susținerea Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) și a Asociației Bibliotecarilor din România (ABR). Evenimentul va avea loc în format hibrid: fizic, la Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret al Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov, Str. Iuliu Maniu nr. 6, și online, pe platforma ZOOM.

Sursa: https://www.facebook.com/BibliotecaGeorgeBaritiuBrasov/posts/pfbid02ykSuuimezgHWDqHuFKLb6vviowgppVFu6gvw7cuXMvq5aHF6W9bWEUyHjJLUxCFol?locale=ro_RO


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *