Ziua Internațională a Mării Negre
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 31, 2025
Ziua Internațională a Mării Negre este sărbătorită anual pe 31 octombrie, marcând semnarea, în 1996, a Planului Strategic de Acțiune pentru protejarea ecosistemului Mării Negre. Acest acord a fost încheiat de toate statele riverane — Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina — și are ca obiectiv reducerea poluării și combaterea pescuitului excesiv.
Marea Neagră este o zonă ecologică și economică de mare importanță, având o apă salmastră cu salinitate scăzută, limane la gurile de vărsare ale fluviilor și o diversitate de specii unice. Apa este stratificată în două părți: un strat superior bogat în oxigen și un strat inferior aproape complet lipsit de oxigen, ceea ce conferă ecosistemului său o structură particulară. În plus, Marea Neagră este un centru economic cheie datorită porturilor sale, facilitând legăturile comerciale între țările din regiune.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Neagr%C4%83#/media/Fi%C8%99ier:Larg2.JPG
Informații despre Marea Neagră:
- Suprafața: 413.488 km²
- Adâncimea maximă: 2.258 m
- Salinitate: între 15% și 22%
- Porturi importante: Constanța (România), Odesa (Ucraina), Varna (Bulgaria), Novorossiysk (Rusia)
- Fluviile principale care se varsă în mare: Dunărea, Nipru, Nistru, Don.
Originea numelui „Marea Neagră” ar putea proveni de la poporul cimerian, care a trăit în zonă între secolele XVI și XI î.Hr., denumind-o Axaina („albastru închis”). Ulterior, în secolul al XV-lea, a apărut în documente și denumirea de „Neagră”.
Sursa: https://muzeulmarinei.ro/ziua-internationala-a-marii-negre/
Jurnal FM 