Current track

Title

Artist


Ziua Europei – Paradă Multiculturală la Milișăuți

#Postat de on mai 9, 2019

 

Joi, 9 mai 2019, 250 de elevi ai Școlii Gimnaziale Milișăuți au celebrat Ziua Europei printr-o amplă activitate ce a cuprins o paradă multiculturală și o competiție între clase. Au fost alături de ei 10 profesori diriginți care i-au îndrumat în pregătirea momentelor artistice, dar și 15 cadre didactice, membri ai juriului și spectatori, părinți.

Proiectul are ca scop promovarea toleranței și a cooperării în rândul elevilor. Acesta se află deja la ediția a treia și a fost inițiat de coordonatorul de proiecte și programe educative, Marciuc Adriana în colaborare cu Consiliul Școlar al Elevilor și Comisia diriginților. Toate deciziile s-au luat în cadrul întâlnirilor cu elevii reprezentanți CȘE. Ei au stabilit țările pentru anul acesta, având în vedere că în fiecare an au adăugat țări noi, astfel încât, pe parcursul celor patru ani de gimnaziu, elevii să afle informații prețioase despre toate țările membre. Tot aceștia au făcut propuneri pentru juriu și au ales prin vot structura acestuia.Asociația părinților a fost și ea alături de elevi şi profesori susținând acest eveniment prin premierea copiilor.

Ziua a debutat la ambele școli, Milișăuți și Bădeuți. Elevii au ilustrat prin costume și diferite simboluri țări membre ale Uniunii Europene: Austria, Slovenia, România, Olanda, Irlanda, Scoția, Franța, Malta, Italia și Spania. Marșul european a pornit cu cântece și strigăte de entuziasm spre Casa de Cultură a orașului, locuitorii și trecătorii putând admira coloratura fiecărei clase. În fața Casei de Cultură, elevii de la Bădeuți au intonat Imnul Europei în așteptarea colegilor de la Milișăuți, bucuroși de aplauzele trecătorilor și de privirile pline de admirație.

În deschidere, corul școlii îndrumat de dna. profesoară Herghelegiu Cătălina a prezentat în fața publicului numeros ,,Odă bucuriei”. Apoi, președinta CȘE, Marciuc Denisa, elevă în clasa a VIII-a B, a ținut un discurs prin care a prezentat obiectivele proiectului, ordinea intrării claselor în concurs. De asemenea, aceasta a precizat câteva aspecte legate de Sezonul România-Franța, precizând că școala susține întărirea legăturilor dintre cele două state, mai ales pe cea culturală, și că proiectul de anul acesta este dedicat valorilor europene.

Clasa a V-a B, coordonată de prof. diriginte Platon Adrian, a reprezentat Slovenia. Informațiile despre această țară au fost prezentate prin dramatizarea unei lecții, iar un grup de șase fete au interpretat în slovenă un cântec. Apoi, toți elevii au participat la dansul tradițional sloven.

Au urcat apoi pe scenă elevii clasei a VII-a B îndrumați de dna. dirigintă Dumitrașcă Liliana, care au ilustrat cea mai mică țară ca dimensiune, Malta. Aceștia au pus în scenă un dialog între turiști români veniți în Malta și fete malteze participante la un festival de dans. Interesante au fost costumele fetelor, realizate din materiale ecologice, cu care au prezentat momentul de dans tradițional. A urmat și dansul modern, iar finalul a fost o invitație la plajă pe nisipurile Maltei.

În continuare, clasa a VII-a A îndrumată de dna. dirigintă Semeniuc Liliana a oferit un buletin de știri interesant despre Franța. Intrând în jocul reporterilor, elevii au prezentat într-o formă inedită informații despre Hexagon: turism, cultură și …. recorduri, în cel din urmă domeniu oferind o demonstrație de îndemânare, realizând cu ajutorul cubului rubik steagul Franței, un cub fiind rezolvat cu ochii acoperiți de către eleva Crețu Adina. În plus, elevii au dansat pe melodii franțuzești și au interpretat vocal și la vioară ,,Derniere danse”, Indila.

România, o țară greu de prezentat în 15 minute, a fost o adevărată provocare pentru clasa a V-a de la Bădeuți și domnul diriginte Ocrainiciuc Marian. Elevii au dansat impecabil un dans popular, au ilustrat vechi obiceiuri, cum ar fi șezătoarea, unde au apărut Mircea cel Bătrân și Baiazid, astfel fiind amintit și poetul nostru național, Mihai Eminescu, prin Scrisoarea III. Un elev a acompaniat-o pe colega sa la trompetă, cântând împreună ,,Cântă cucu-n Bucovina”.

Clasa a VIII-a Bădeuți, care a câștigat și premiul I, a reprezentat Spania. Momentul a fost deschis de imnul național care a răsunat în bătăi de tobe. Elevii au creat împreună cu dna. dirigintă Donisan Dana un cadru luminos, deși purtau haine negre, aceștia fluturând buchete de baloane și eșarfe în culorile steagului și purtând mănuși ce au creat un joc de culori impresionant. Dansul modern foarte bine sincronizat a impresionat publicul ce nu contenea să aplaude. Momentul a continuat cu prezentarea informațiilor inedite și amuzante despre Spania. A urmat un dans specific, o demonstrație de Zumba pentru care spaniolii sunt recunoscuți, încheind cu ,,Roja baila” și clasicul ,,Ole!”.

Clasa a V-a, Austria, coordonați de dna. dirigintă Popescu Alina, s-au prezentat în costume tradiționale austriece și au înfățișat publicului un dans specific dificil, dar reușit. Dramatizările nu au lipsit nici la această clasă.

Elevii clasei a VI-a de la Bădeuți îndrumați de dna. dirigintă Marciuc Adriana au prezentat cum se cuvinte Scoția. În Kilt (fustele specifice), elevii au dansat pe ritmuri scoțiene și au interpretat în engleză imnul ,,Flower of Scotland”. De asemenea, au prezentat tot în limba engleză cu ajutorul imaginilor simboluri ale Scoției. Savuroasa a fost ,,vizita” unui țăran român la sărbătoarea scoțienilor și dialogul acestuia cu scoțienii.

Clasa a VIII-a A coordonată de prof. diriginte Bejinariu Dorel, cea mai aplaudată, a prezentat Italia cu părțile ei bune și mai puțin bune. Elevii au intrat în diferite roluri: de gladiatori până la Papa de la Roma. Momentul plin de amuzament a fost sceneta în care actorii erau niște prieteni, doi – rămași în România și unul – călător în Italia.

Clasa a VI-a B îndrumată de dna. prof. Brechler Liliana, Irlanda, au ilustrat printr-un material power point date despre această țară, apoi au prezentat un dans specific și un cântec. Olanda, clasa a VI-a A îndrumată de prof. diriginte Turliuc Ion, ne-a surprins cu multe lalele și o bicicletă realizată de elevi și împodobită cu flori. Elevii au dansat și ei și au cântat melodia ,,Come to Netherland”.

În așteptarea rezultatelor evaluării, reprezentanții CȘE de la fiecare clasă și-au exprimat gândurile referitoare la proiectul ,,Ziua Europei – Paradă Multiculturală”. Cei mai mulți au spus că a fost foarte greu să se înțeleagă, să decidă ce vor face pe scenă, să danseze pași specifici unor țări străine sau să învețe un cântec într-o limbă nemaiauzită, dar tocmai faptul că au muncit în echipă le-a arătat că prietenia învinge mereu. Totodată, astfel, elevii ajung să se cunoască mai bine, să accepte diferențele dintre ei, să asculte și opinia celorlalți și să comunice corect. Și diriginții și-au expus impresiile și consideră că un astfel de proiect ne unește mai mult,iar călătoria în țările Europei ne face mai bogați din punct de vedere cultural și mai bine informați pentru momentul în care vom face o alegere pentru o vacanță. Toleranța, diversitatea, democrația, demnitatea, bunăstarea, solidaritatea sunt valorile pe care sperăm că elevii și le-au întărit cu ocazia acestui eveniment, pentru că un cetățean european trebuie să contribuie la bunul mers al societății!

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *