Ziua Drapelului Național, sărbătorită în Garnizoana Bacău (Foto)
#Postat de Florin Craciun on iunie 26, 2023
,,În drapelul unei națiuni flutură sufletul colectiv al neamului.”
Garnizoana Bacău, în colaborare cu Unitatea Administrativ-Teritorială Bacău, a organizat astăzi, 26 iunie 2023, o ceremonie militară și religioasă închinată simbolului suprem al unității și identității noastre naționale, sub faldurile căruia se regăsește întreaga istorie a poporului român.

Drapelul Național, arc peste timp al unității și sufletului românesc, reprezintă un liant al trecutului, prezentului și viitorului și un simbol viu și puternic care ne identifică pretutindeni ca popor.

De asemenea, în seara de 25 iunie 2023, în Piața Tricolorului din Municipiul Bacău, a avut loc ceremonia militară de coborâre a Drapelului Național al României de pe catarg, care a fost depus la Biserica Militară ,,Sfântul Gheorghe și Eroii Neamului”, unde a avut loc sfințirea acestuia.

,,Steagul e România, acest pământ binecuvântat al patriei, stropit cu sângele străbunilor noștri și îmbelșugat cu sudorile muncitorului. El este familia, casa în care s-au născut părinții și unde se vor naște copiii voștri. Steagul e întotdeauna trecutul, prezentul și viitorul tării: întreaga istorie a României”. (Alexandru Ioan Cuza).
La mulți ani României și tricolorului nostru!
Sursa/Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”
Jurnal FM 