8 decembrie – Ziua Constituției României
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 8, 2021
Data de 8 decembrie are o semnificație deosebită pentru români. Este ziua Constituției Române. În 8 decembrie 1991 din cei 11 milioane de români care au participat la vot, peste 77% au spus da noii Constituții.
Constituția stabilește că România este stat național, suveran și independent , unitar și indivizibil și că forma de guvernământ a statului roman este republica. România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, care sunt garantate. Noua Constituție consacră prinicpiul separării celor trei puteri – legislative, executivă și judecătorească – și enunță principiul autonomiei și al descentralizării în administrația publică. Constituția României a fost modificată de-a lungul timpului de 8 ori.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/illustrations/c%c4%83r%c8%9bi-justi%c5%a3ie-lege-drept-civil-5658928/
Votul decisiv asupra noii Constituții a fost dat la 21 noiembrie 1991, la București, deși inițial se propusese să aibă loc la Alba Iulia, prima Capitală a statului român unitar. Din totalul de 510 parlamentari, au fost prezenți 509, din care 414 s-au pronunțat pentru și 95 împotrivă.
Actuala Constituţie a României a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.Constituţia a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a Constituţiei României, aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, lege intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României. Constituția din 1991, așa cum a fost revizuită în 2003, cuprinde 156 de articole împărțite în 8 titluri:
Titlul I – Principii generale
Titlul II – Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale
Titlul III – Autoritățile publice
Titlul IV – Economia și finanțele publice
Titlul V – Curtea Constituțională
Titlul VI – Integrarea euroatlantică
Titlul VII – Revizuirea Constituției
Titlul VIII – Dispoziții finale și tranzitorii
Titlul I – Principii generale
Titlul II – Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale
Titlul III – Autoritățile publice
Titlul IV – Economia și finanțele publice
Titlul V – Curtea Constituțională
Titlul VI – Integrarea euroatlantică
Titlul VII – Revizuirea Constituției
Titlul VIII – Dispoziții finale și tranzitorii
Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu
Tagged as 8 decembrie – Ziua Constituției României
Jurnal FM 