Current track

Title

Artist


Ziua Constantin Brâncuși este sărbătorită în fiecare an la data de 19 februarie, când este comemorată ziua nașterii marelui sculptor român

#Postat de on februarie 19, 2022

Evenimentul este celebrat din anul 2015 când a fost promulgată legea pentru declararea Zilei Brâncuși drept zi de Sărbătoare națională.
În fiecare an, în data de 19 februarie, este omagiat Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. În 2023, se împlinesc 147 de ani de la nașterea sa.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncu%C8%99i#/media/Fi%C8%99ier:Edward_Steichen_-_Brancusi.jpg

Ziua Brâncuşi este marcată la nivel naţional începând din anul 2016.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncu%C8%99i#/media/Fi%C8%99ier:Carol_Davila_-_de_Brancusi.jpg

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/masa-tacerii-sculptura-brancusi-1580496/

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/coloan%c4%83-sculptur%c4%83-brancusi-87553/

Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie/2 martie 1876, în satul Hobiţa (comuna Peştişani). De la meşterii acestui sat, aşezat în partea de nord-vest a judeţului Gorj, pe drumul ce leagă oraşul Târgu Jiu de localitatea Tismana, şi îndeosebi de la tatăl şi de la bunicul său, a învăţat marele sculptor priceperea de a ciopli lemnul care, în mâinile sale, prindea viaţă, potrivit www.muzeugorj.ro.

După şcoala primară, urmată în parte la Peştişani şi în parte la Brediceni, perioadă când a muncit şi ca ucenic la Târgu Jiu, Slatina şi Craiova, a reuşit să intre la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova (1894-1898), iar în 1895 a fost admis la specializare la secţia de sculptură în lemn a şcolii, se arată în lucrările „Membrii Academiei Române/1866-2003” (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003) şi „Constantin Brâncuşi”, semnată de Mircea Deac (Editura Meridiane, 1966). Doi ani mai târziu, în 1897, a călătorit la Viena, unde a lucrat în secţia de finisare artistică a unei fabrici de mobilă. După terminarea Şcolii de Meserii, Brâncuşi a plecat la Bucureşti, unde s-a înscris la Şcoala de Belle-Arte, pe care a absolvit-o în 1902. În timpul studenţiei, a realizat lucrările „Bustul lui Vitelius” (1898) şi „Capul lui Laocoon”, pentru care a primit medalia de bronz.

În 1904, a plecat pe jos spre Paris, făcând popasuri la Budapesta şi Viena. În anul următor, 1905, s-a înscris la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din capitala Franţei, lucrând în atelierul de sculptură al lui lui Antonin Mercié. După un an, a expus la Salonul de toamnă trei lucrări: „Copilul”, „Orgoliul”, „Portretul lui M.G. Lupaşcu”. În 1907, a petrecut o scurtă vreme în atelierul lui Auguste Rodin, notează www.icr.ro. Părăseşte atelierul acestuia după doar trei luni, convins că „la umbra marilor copaci nu creşte nimic” şi închiriază un spaţiu pe strada Montparnasse, unde îşi amenajează atelierul. La trei ani după sosirea la Paris a sculptat „Rugăciunea”. În 1908, Brâncuşi a realizat „Sărutul”, prima sa operă majoră, precum şi „Cuminţenia pământului”.

În perioada care a urmat a lucrat mult, expunând la Salonul Oficial din Paris şi la Expoziţia „Tinerimii Artistice” din Bucureşti. Lucrările sale au fost prezentate apoi în numeroase expoziţii din întreaga lume: Amsterdam, Boston, Chicago, Haga, Londra, New York, Paris etc. Anul 1915 marchează o premieră în cariera lui Constantin Brâncuşi, primele lucrări în lemn: „Cariatide”, „Fiul risipitor” şi altele. De asemenea, a finalizat şi „Noul născut”. În lucrările realizate în primele decenii ale secolului XX, se constată o esenţializare a formelor şi o concentrare maximă a expresiei („Începutul lumii”, „Prometeu”, „Domnişoara Pogany”, „Pasărea în spaţiu”, „Măiastra”, „Pasărea măiastră”, „Începutul lumii”, „Cocoşul” etc.). Constantin Brâncuşi a acordat o importanţă deosebită luminii şi spaţiului, acestea devenind trăsături caracteristice ale lucrărilor sale.

În 1918, a realizat, în lemn de stejar, prima versiune a „Coloanei fără sfârşit”, definitivată şi inaugurată mai târziu, împreună cu celelalte elemente ale Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, la Târgu Jiu. Creat între anii 1937 şi 1938, în aer liber, faimosul ansamblu, emblemă a municipiului Târgu Jiu, este format din Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii şi a fost ridicat în memoria eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, fiind inaugurat la 27 octombrie 1938.

În România, în epoca socialistă, Brâncuşi a fost contestat, fiind considerat „un reprezentant al burgheziei decadente”.Artistul a refuzat să aibă o dublă cetăţenie până spre sfârşitul vieţii, dar, din cauza refuzului constant de a fi reprimit în România, a acceptat, în 1952, să devină şi cetăţean francez.
Cu toate că se bucura deja de recunoaştere artistică la nivel mondial, Brâncuşi a continuat să-şi ducă viaţa ca un simplu ţăran român, până în ultimele clipe din viaţă.
,,Dumnezeu este pretutindeni şi simţi asta când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, când te simţi umil şi când te dăruieşti. Eu mă aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână înspre El, ca să Îl pipăi! Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup… mă aflu printre lucrurile esenţiale. Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu”,  spunea  Brâncuși.
  Din cele peste 200 de lucrări ale sale, foarte puţine se mai află în ţară (la Târgu-Jiu, Craiova, Buzău şi Bucureşti), majoritatea acestora putând fi admirate în cele mai mari muzee şi colecţii din lume.
Considerând că misiunea artei este să creeze bucurie şi că sculpturile sale nu trebuie respectate, ci trebuie iubite, Constantin Brâncuşi mărturisea, potrivit site-ului crestinortodox.ro: „Eu am vrut să înalţ totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar şi pentru cei orbi. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată.”
La 3 iulie 1990, Constantin Brâncuşi a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, iar la aniversarea a 125 de ani de la naşterea sculptorului, anul 2001 a fost declarat, prin hotărâre a Guvernului României, Anul Brâncuşi, sărbătorit şi în cadrul UNESCO.

Miehs Cristian-Mihail –Miehs (discuție) 2 aprilie 2013 23:29 (EEST) – lucrare proprie

Monumentul lui Constantin Brâncuși, Parcul Herăstrău, București- sculptor Ion Irimescu, 1967

Statuia lui Constantin Brâncuși de Ion Irimescu

Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit”  în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșitMasa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit.

S-a întâmplat în 19 februarie 1876, 19.II / 2.III: S-a născut sculptorul Constantin Brâncuşi, personalitate marcantă a artei secolului XX. Constantin Brâncuşi (n. Hobiţa, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Române.

     Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876 în satul Hobiţa, comuna Peştişani, din judeţul Gorj, într-o casă construită în întregime din lemn.Era cel de-al şaselea copil al  lugarului C. Brâncuşi. Imaginea satului natal a fost păstrată cu sfinţenie de marele artist, mărturisind că „nu aş fi fost nimic şi nu aş fi dăltuit nimic fără Hobiţa, fără porţile şi fântânile ei, care au însemnat, pentru mine, o adevărată Academie de Belle-Arte“. După mama sa, Maria a lui Nicolae Radu din Hobiţa Gorjului, Brâncuşi era strâns legat de biserică, deoarece strămoşii lui fuseseră slujitori la sfintele altare, printr-o descendenţă de mai bine de 200 de ani. Mama şi-a dorit foarte mult ca fiul ei să devină preot în satul natal, neapucând însă să-şi vadă feciorul propovăduind Cuvântul Evangheliei şi gospodar de frunte, la casa lui, înconjurat de copii, aşa cum era obiceiul în viaţa ţăranului român. Doi dintre strămoşii marelui artist, doi preoţi văduvi, care mai târziu au îmbrăcat schima monahală sub numele de Ilie şi Cleopa, au ctitorit Schitul Locurele, de lângă Mănăstirea Lainici din judeţul Gorj.

     Nu a avut urmaşi, refuzând să se căsătorească pentru a-şi păstra deplina libertate de acţiune şi de creaţie. A avut, în schimb, fii spirituali, care „i-au dus în cele patru vânturi zestrea artistică şi spiritual”. Marele artist îşi începe cursurile primare la Hobiţa şi le încheie la Brădiceni.Temperament iscoditor şi neliniştit, stăpânit de o puternică dorinţă de independenţă, pleacă foarte de timpuriu de acasă.Având doar 7 ani, părinţii l-au găsit „fugit în lume“, la Târgu Jiu, unde se angajase la o boiangerie, şi ca ucenic la o tâmplărie. La numai 13 ani (1893), vine la Craiova, angajându-se la prăvălia vestitului negustor Ion Zamfirescu, în a cărui casă este găzduit pe perioada studiilor. Aici, în puţinele clipe de răgaz pe care le avea la dispoziţie, reuşeste să cioplească, dintr-o lădiţă de portocale, o vioară, la care, după ce-i pune cele patru strune, cântă cu îndemânare. La prăvălia lui Zamfirescu îşi câştigă primii admiratori, la îndemnul cărora, în toamna anului 1894, se înscrie la Şcoala de Arte şi Meserii din oraş.                  Domeniul pe care se specializează este sculptura lemnului (din această perioadă datează câteva sculpturi din lemn: o casetă, un dulap, două rame în stil rococo, după moda vieneză a timpului). În timpul studiilor este susţinut financiar de epitropia Bisericii Madona Dudu din Craiova şi în special de Toma Marocneanu, unchiul lui Nicolae Titulescu şi epitrop al Bisericii Madona, care locuia nu departe de Şcoala de Arte şi Meserii unde l-a remarcat.

      Singura condiţie era aceea de a cânta în strana bisericii, el având o voce foarte frumoasă.Întâlnirea cu această şcoală şi cu cetatea Băniei o va numi, metaforic, „Minunea întâie a vieţii mele. La Hobiţa, în Gorj, m-am născut, dar la Craiova, pentru a doua oară“. În anul 1898, termină cu succes cursurile Şcolii de Arte şi Meserii şi se îndreaptă către Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti. Pasiunea sa pentru muzică nu se stinge nici în timpul facultăţii, el fiind pentru o perioadă membru al corului „Carmen“, condus de D. G. Chirescu. În timpul studenţiei la Bucureşti îl are ca profesor pe Ion Georgescu, iar printre colegii săi s-au numărat: Fritz Stork, Dimitrie Mircea, Gh. Tudor. O duce destul de greu, iar puţinii bani pe care-i moşteneşte din vânzarea părţii sale de moştenire de la Hobiţa îi foloseşte pentru înscrierea la şcoală. Este nevoit să se angajeze lucrând după cursuri ca spălător de vase la o braserie situată pe strada Câmpineanu. Student sârguincios şi disciplinat, a atras atenţia profesorului său, care l-a remarcat, apreciindu-l pentru talentul său deosebit.

       Printre lucrările din timpul studenţiei se numără: Vitellius, bustul cunoscutului om politic oltean Gheorghe Chiţu, ambele executate în 1898, un Cap al lui Laocoon, în 1900, precum şi un Ecoşeu, răsplătit cu o medalie de bronz.Auzind de succesele sale, reprezenţanţii epitropiei Bisericii „Madona Dudu“ îi acordă tânărului artist, în anul 1900, o bursă anuală în valoare de 150 de lei. La 27 de ani i se încredinţează cea dintâi comandă pentru un monument public: bustul generalului Carol Davila. În 1904 părăseşte România „fără alte mijloace decât cunoştiinţele însuşite“, iar după o lungă călătorie prin Austria, Ungaria şi Elveţia ajunge în capitala Franţei.Deşi la început mijloacele de vieţuire de aici au fost anevoioase, lucrând şi ca ospătar, norocul îi surâde din nou tânărului artist, care primeşte o bursă din partea Ministerului Instrucţiunii Publice, la propunerea ambasadorului României la Paris, Grigorie Ghika.          Face parte din rândul membrilor Asociaţiei „Cercle des etudiants roumains“ alături de: George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Nicolae Dărăescu, Camil Ressu. Foarte importantă pentru cariera tânărului artist este experienţa pe care o are în atelierul celebrului sculptor francez Rodin.Avea doar 30 de ani.

     Aici îl cunoaşte printre alţii şi pe Henri Coandă, cu care va lega o strânsă prietenie. Ştiind că „nimic nu creşte la umbra marilor copaci“, Brâncuşi părăseşte atelierul maestrului său la data de 27 martie 1907,pentru a-şi deschide propriul atelier.Este momentul în care artistul român trăieşte întoarcerea cu faţa către izvoarele folclorice. De acum înainte va începe cascada marilor realizări artistice: „Ansamblul de la Buzău“, „Rugăciunea“, „Sărutul“, „Cuminţenia Pământului“.Toate aceste lucrări îl vor impune pe Constantin Brâncuşi pe piedestalul lumii artistice.Din 1910 renunţă la modelaj şi pictură, pentru a practica cioplitul direct. Una dintre operele lucrate acum este „Sărutul“(„La Baiser“). Printre lucrările de mare valoare ale artistului mai amintim: „Muza adormită“(1909), „Pasărea măiastră“ (1910), „Prometeu“ (1911). Lucrează mai apoi la o nouă operă, „unul dintre cele mai celebre şi cuprinzătoare portrete ale secolului XX“, aşa cum spunea A. H. Barr, „Mademoiselle Pogany“, lucrare ce a avut-o drept muză pe celebra pictoriţă Margit Pogany.„Poetul formelor cioplite“ construieşte o vastă operă cu un complex caracter tematic.În 1918, marele artist realizează, în memoria eroilor căzuţi în timpul primului război mondial, prima versiune în lemn a „Coloanei fără şfârşit“.

       Abia în anul 1937, după ce fusese curtat de însuşi maharajahul Yeswant Raotolcar Bahadur, care dorea să-i constriască un templu, artistul se întoarce în ţară la invitaţia Aritinei Tătărăscu, preşedinta Ligii Femeilor Gorjene, pentru a executa Monumentul de la Târgu Jiu, proiect început încă din 1918.

      Astfel, realizează tripticul „Masa Tăcerii“, „Poarta Sărutului“ şi „Coloana fără sfârşit“ (1937-1938). Pe lângă binecunoscuta temă populară, care se face simţită în mai toate operele marelui artist, ansamblul de la Târgu Jiu îmbracă şi o dimensiune spirituală: exprimarea sentimentului cosmic manifestat prin reunirea celor patru elemente fundamentale ale lumii – apă (pornind de la râul Jiu), pământ („Masa tăcerii“ care încorporează pământul), focul (flacăra care asigură triumful asupra morţii, în „Poarta Sărutului“) şi aer (avântul „Coloanei fără sfârşit“, care escaladează văzduhul în drumul spre veşnicie).

      Simbolul Ansamblului brâncuşian de la Târgu Jiu poate îmbrăca şi o dimensiune biblică: cele douăsprezece scaune, aşezate de jur împrejurul mesei, îi simbolizează pe cei 12 Apostoli, „Poarta sărutului“ descrie unitatea organică din interiorul familiei, iar „Coloana fără de sfârşit“ descrie ascensiunea permanentă a sufletului, care se odihneşte deplin în veşnicie.La 16 martie 1957, marele artist român Constantin Brâncuşi a trecut în veşnicie în atelierul său din Impasse Rosin din Paris. A fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse.

Surse:

http://citateortodoxe.ro/biografie/constantin-brancusi

https://centrulbrancusi.ro/

https://istoriiregasite.wordpress.com/2014/01/05/constantin-brancusi-viata-si-opera/

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/viata-infinitului-constantin-brancusi-dupa-ce-ai-vazut-una-din-pasarile-lui-brancusi-nu-mai-poti-vedea-o-pasare-in-zbor-ca-inainte

https://romanialibera.ro/cultura/viata-si-iubirile-lui-constantin-brancusi-711803

https://identitatea.ro/constantin-brancusi-sculptorul-sufletului-romanesc/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *