Ziua Armatei Române la Cimitirul Internațional de la Valea Uzului. (Foto/Video)
#Postat de George Sacaleanu on octombrie 26, 2020
Ziua Armate Române sărbătorită în Cimitirul Internațional din Valea Uzului cu porțile deschise, fără lanțuri, fără presiuni, fără scenarii. Cu români veniți de pe tot cuprinsul țării alături de oficialități, localnici și un sobor de preoți să-și comemoreze Eroii Neamului cu rugăciuni, flori, lumânări și torțe aprinse în numele jertfei lor.
Ziua Armatei la Cimitirul International al Eroilor Valea Uzului. Manifestarea de Omagiere a Eroilor Armatei Române în cadrul Slujbei religioase de Pomenire a avut loc într-o solemnitate desăvârșită, în ciuda împotrivirii Consiliului Județean Harghita. Preoții ortodocși din Dărmanesti, Făgăraș și Părintele Amfilohie, fost stareț al mănăstirii Diaconești au săvârșit Parastasul pentru Eroi.
În mijlocul sutelor de oameni care au răspuns chemării Asociației Calea Neamului s-a aflat și domnul Primar al orașului Dărmanesti, Constantin Toma, care le-a conferit minunatilor copii din Corul Ressurectio, Moinesti, jud. Bacău calauziti de Gabriela Biea și celor din Dobarlau Vale, Covasna, condusi de Alexandru Gecse, titlul de Fii ai Văii Uzului.
La Valea Uzului au murit români, țăranii în Opinci Militare vărsand asa cum spunea domnul General Radu Theodoru, tone de sânge în Primul Război Mondial pentru a apăra trecătorile Carpaților. Acești Eroi se cuvine să aibă aici, în Cimitirul International al Eroilor Valea Uzului, Însemne de Căpătâi. Iar noi avem datoria sacră de a le apăra. Dacă cineva va vrea să le dărâme sau să le scoată din Cimitir, Linia de Fier a Moldovei, Dărmanesti, Dofteana, Comanesti, Târgu Ocna, întărită de mii de români din celelalte colțuri ale Țării, va riposta, va face Scut Viu în jurul Crucilor și Monumentului.
Asa cum a spus si Părinte Amfilohie în Cuvântul Sfinției Sale, fără jertfa celor care au apărat de inamicul austro-ungar vitala Trecătoare a Văii Uzului, Biruința din Primul Război Mondial nu ar fi fost posibilă. Acestă Trecătoare suntem chemați astăzi să o apărăm noi. Să apărăm și să continuăm o Luptă. Salutăm cu dragoste românească pe toți cei care au fost prezenți la Valea Uzului, români din Dărmanesti, Dofteana, Comanesti, Târgu Ocna , Vrancea, Bacău, București, Brașov, Covasna, Piatra Neamț, Iași, Craiova. Salutăm Filiala Calea Neamului din Mirceștii Noi de Vrancea condusă de Tanta Stan și Filiala Calea Neamului Bacău, condusă de Movileanu Iurie, prezente din nou, în Acțiune ! a declarat Mihai Târnoveanu.
”O zi binecuvântată de Dumnezeu cu soare blând, cu liniște și pace, și cu liantul cel mai important: Unitate! Căci doar în unitate putem dăinui. Domnul să ne țină uniți pe Calea spinoasă a Neamului. Felicitări organizatorilor: Asoc. Calea Neamului din Brașov, Primăriei din Dărmănești și Frăției Ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe pentru lecția de dragoste de țară predată astăzi. Lecție pe care nici cei mici dar nici cei mari nu o vor uita ușor. Să ne iubim unii pe alții…” a concluzionat Mihaela Aionesei, din Pașcani.
”Tatăl nostru” la Cimitirul Internațional de la Valea Uzului, de Ziua Armatei Române (Video)
Părintele Amfilohie
Video
Jurnal FM 






