Ziaristul OVIDIU PAULIUC a semnat ultimul articol în cartea vieții! S-a stins la doar 50 de ani!

 La doar 50 de ani, împliniți vara trecută,  jurnalistul Ovidiu Pauliuc a semnat aseară, pentru ultima oară, în cartea vieții. Ne-a părăsit discret, așa cum a fost în toată existența sa, însă înzestrat de Dumnezeu cu un condei cum rar îl mai întâlnești în zilele noastre. Răpus de o boală nemiloasă, care l-a măcinat în ultimii ani, Ovidiu a spus aseară ADIO unei lumi pe care a încercat să o înțeleagă și pe care a zugrăvit-o în editoriale remarcabile, răsplătite la diferite ediții ale Galelor Jurnalismului. Ovidiu Pauliuc și-a început cariera în presă în 1995 la „Monitorul de Bacău”, apoi la „Ziarul de Bacău” până în 2013, perioadă în care a fost și corespondent local pentru „Evenimentul Zilei” și „Curierul Naţional”. Era membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Dumnezeu să te aibă în pază!

La scurt timp de la aflarea veștii că Ovidiu a plecat dintre noi, foștii săi colegi au postat pe paginile de socializare mesaje cu amintiri și de condoleanțe:

 „Ovidiu Pauliuc. Prieten. Jurnalist talentat. Un om cald și profund. A plecat! Rămân în urma lui gesturi, demnitate, inteligență și spirit viu. Articole excepționale. Dorința de dreptate și refuzul de a face compromisuri. Rămâne o lume a prieteniei, a unor valori umane care astăzi sunt tot mai greu de înțeles! Rămâne dimineața în care l-am ”fentat” pe Liviu, dar i-am lăsat articolele pe discheta aia mare! Rămân discuțiile cu Poe și Edi, dezbaterile principiale, bunătatea și, din nou, prietenia. Certitudinile date de prezența unui om serios și deștept! Ovidiu a fost un om excepțional! De o modestie, o demnitate, o profunzime și un talent pe care greu le mai întâlnești. Prietenia lui Ovidiu a fost un dar! Iar cei care l-au cunoscut știu că, dincolo de orice aparență, a stat mereu omul, spiritul lui, umorul de calitate, curiozitatea pentru stele, pentru muzică, bunătatea de a dărui o vorbă bună, o clipă, o idee. Ai plecat și tot nu m-am dumirit: cum rămâne cu concertul Metallica, de la Budapesta, din 1991, gluma noastră preferată? Bunul Dumnezeu să te aibă în paza sa, Ovidiu! Mi-au secat vorbele și sufletul! Regretele noastre! Nicoleta și Călina”. –Nicoleta Bichescu, fostă colegă la Monitorul și Ziarul de Bacău.

 „Acum m-am întristat pentru tine. Simțeam că lucrurile au pornit-o prea abrupt în direcția asta. Și tu știai asta. Mă uit cum au trecut toate prin fața și prin sufletele noastre. Cu ce repeziciune…Parcă ieri ne auzeam. Gata! Ușa s-a închis. Nu ne mai vedem pe lumea asta, nu ne mai povestim nimic și nu mai facem niciun plan. Erau câteva, dar ce mai contează, Ovidiu. Ai suferit mult. Și știu și voi ști asta. Rândurile le scriu pentru prietenii comuni și puțini de pe rețele, pentru că în viața reală sunt mult mai puțini. Dar parcă, ce-ar mai fi de spus? Rămâi un suflet bun, un profesionist dedicat și delicat al condeiului scris, un copilăros și un inocent într-ale vieții, un prieten adevărat… Bunul Dumnezeu să te ierte și pe tine și pe noi! Rămânem în dragostea de cuvânt trăit împreună cu inimă bună”-Pr. Constantin Gherasim, fost coleg la Ziarul de Bacău.

„Mergi cu bine, Camarade!

Încremenită în amintiri, gînduri și regrete, așa mă simt acum, după ce am aflat că Ovidiu Pauliuc a plecat într-o altă dimensiune, prea devreme, prea cu multe nespuse. Cu Ovidiu am fost colegă la Trustul Monitorul de Bacău (1995) apoi, mereu de breaslă.
Tineri și extrem de entuziaști, într-o veșnică și frumoasă competiție cu ineditul, exclusivul, dar solidari cu litera tipărită justă, corectă, onestă spre binele cititorului, așa ne-am purtat pașii în presa băcăuană și națională, pentru că foarte mulți dintre noi eram și corespondenți la agenții sau trusturi naționale. Era un om care trăia intens, scria al naibii de bine, era pasionat de muzică hard, își iubea nespus familia – o binecuvîntare la ceas de boală. Ne întâlneam pe facebook, schimbând gânduri de bine, însoțindu-l cu câte o rugăciune atunci când auzeam că este la Fundeni. Optimismul și forța s-au diluat gradual, până astăzi, cînd a decis să-și încheie articolul, semnând pentru ultima dată. Mergi cu bine, Ovidiu Pauliuc! (Te-am tăguit pentru ultima oară!)”-Luminita Pătrățeanu, fost jurnalist, colegă la Monitorul de Bacău.

„Ovidiu Pauliuc a fost, după știința mea, primul ziarist român care a făcut știre de presă din fenomene astronomice care se petrec de milioane de ani. Am fost colegi la „Monitorul de Bacău” în a doua jumătate a anilor ‘90 și a fost primul care, deși era începător și avea de acoperit cu totul alte zone de actualitate, mi-a prezentat un material elaborat despre Perseide – un fenomen astronomic care se petrece la începutul lunii august. Stelele alea care cad și lasă dâre de lumină în urmă – fără Pauliuc, probabil că n-aș fi aflat de ele, de Perseide, nici până în ziua de azi. (Atenție: pe vremea aia, Goagăl încă nu exista în România, da?).

Deși inițial am fost sceptic să public așa ceva într-un ziar local, flerul lui Pauliuc s-a dovedit mai tare decât flerul meu: materialul lui Pauliuc despre Perseide a fost preluat ca atare de toate ziarele județene din rețeaua Monitorul, care acoperea atunci cam jumătate din țară, lucru care s-a întâmplat nu doar în acel prim an, ci și în anii următori. Nu vă mai spun ce Festival Pauliuc a fost când cu eclipsa din 1999.

Ce vreau să spun cu asta: dacă este vreun om pe pământul ăsta, în afară de astronomi sau de astronauți, despre care este perfect justificat să se spună, la moartea lui, că s-a dus să facă ceva – orice – printre stele (sau printre Perseide, tot aia), ei bine, acel om este Ovidiu Pauliuc. Din păcate, numeroși idioți au compromis deja această idee. Prin urmare, vă garantez, va ști Ovidiu ce să facă acolo, printre ele, fără să i-o mai spunem și noi”- Liviu Avram, redactor șef adjunct Adevărul, fost redactor șef Monitorul de Bacău.

„Când dispar camarazii de condei. Dacă-mi dai o informație de breaking news, ți-o scriu și o urc pe site între două și cinci minute. Când moare un prieten ziarist, stau cu orele și nu-mi găsesc cuvintele. Azi, în urmă cu câteva ore, s-a stins Ovidiu Pauliuc, la doar 50 de ani. L-am întâlnit în prima lui zi de presă, în 1995 la Monitorul de Bacău. Da, e un…fost gazetar de provincie, dar unul bun. Un tip cu o figură timidă, dar extrem de vesel. Ziceai că viața lui e o petrecere continuă, unde nu se întâmplă nimic rău, iar bucuria de a trăi îl făcea să zâmbească și să arunce câte o glumă bine ticluită.

A fost la un pas de moarte în 2010, cred, când prietenul său cel mai bun a intrat în panică. Jurnalistul Poe (Claudiu Poenaru) a răsuflat ușurat că n-a rămas fără partener de rock, bucătăreală și voie bună. Un an mai târziu însă, Poe (42 de ani) a fost internat în spital și s-a stins în câteva săptămâni, fără să accepte vizitele amicilor. Atunci i-a dispărut jumătate de zâmbet lui Ovidiu. Și a continuat să se chinuie cu boala lui, sperând la un transplant, în timp ce scria mai departe. Nu, pentru ziariști nu prea se fac campanii de ajutor. Ei contează atât timp cât scriu. Altfel pot muri de foame sau de boală. De multe ori, nu sunt pomeniți nici în ziarul unde și-au petrecut ultimele momente din viața profesională, ori se exagerează și li se ridică ode tardive.

Mă gândesc că Ovidiu a plecat la întâlnirea cu Poe, unde se vor regăsi cu o groază de gazetari ce s-au stins în ultimii ani. Nu, nu cred că vor face o redacție în rai, cum e meteahna stupidă a multora care scriu despre cei plecați. Evident că n-am nici certitudinea că se vor întâlni, dar e frumos să ne imaginăm că e ceva dincolo de groapa în care suntem uitați. Ca orice grăunte din univers, sper să existe ceva frumos și să râdeam acolo ca proștii că ne-am temut să ajungem într-un loc unde nu există tristețe. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească-n pace pe Ovidiu!”-Tiberiu Lovin-Cronicarul.ro 

„A fost odata Ovi… Unul dintre cei mai mari bulgări de răspandit Lumină si Iubire prin lume, rostogolit – multumesc Cerului!- și prin viata mea. Îți multumesc! Azi, pentru tine, port tricoul cu Rammstein. Și mă gândesc la tine și la Poe, că iată, cât ți-ai dorit, acum sunteți din nou împreună… Sunt ferecată! Plâng chiar dacă ştiu că Acum ești nu doar Lumină ci în Lumină. Odihnă! Ovidiu Pauliuc, unul dintre cei mai buni ( pentru mine, alaturi de Poe, cei mai buni) Jurnalişti pe care i-a dat Bacăul… Iubite Suflete întrupat preț de 50 de ani într-unul dintre cei mai buni și frumoși pământeni purtând numele Ovidiu Pauliuc, într-un 2 iulie 2014, ai simțit nevoia să stăm de vorbă, pe mesageria facebook, deși nu ne văzusem de ceva vreme. Printre altele, mi-ai mărturisit că doctorii ți-au dat maxim doi ani de viață în trupul tău. Uite, n-au avut dreptate, misiunea ta nu era încheiată… Răspunsul meu, înecat în lacrimi, îți amintești, a venit imediat, în aceste cuvinte, pe care, în conversația noastră, până la mărturisire, le mânuisem dibaci amândoi:

„Sunt ferecată! Toate stările lumii au intrat în mine și mi-e că dacă deschid gura o să mă vărs sub formă de cutremure ale conștiinței
conștienței. Războaie, pace, iubire, înfrânare, desfrâu, boală, vindecare, iertare, dezlegare, azi, ieri, mâine, Spațiu, tic-tac, AZI, acum, niciodată, pentru totdeauna, cum spui tu, tăcere, lapte cu miere, dezmierdare, visare, uitare, trezire, fugă, rugă, tăcere, războaie, pace.
Așa că tac și doar cu gândul eliberez toate stările lumii una câte una”…

Iubite Suflete, în dimineața asta în care eu port Recunoștință trezirii de azi, am aflat, cu toate stările lumii în mine, că te-ai destrupat. Știu că întru Pacea Ta Binemeritată, dar asta nu mă împiedică să plâng. Dragul meu Ovi, îți MULȚUMESC pentru tot ce mi-ai fost, prieten și mentor desăvârșit… Zâmbesc puțin acum. Te vei întâlni, în sfârșit, în Infinit, cu bunul și iubitul tău prieten Poe Și veți sta la taclale, la un pahar de vin și un concert Rammstein pentru totdeauna…

DRUM ÎN LUMINĂ, OM care ai presărat la propriu magie în viețile și condeiele noastre! Îți MULȚUMESC! Denisa și nepoțele dragi ale lui Ovi, condoleanțe! Putere și mângâiere”-Mădălina Rotaru-Mesagerul FM.

The post Ziaristul OVIDIU PAULIUC a semnat ultimul articol în cartea vieții! S-a stins la doar 50 de ani! appeared first on JurnaldeBacau.ro.