Zeci de mii de locuri de muncă sunt disponibile în România. Care sunt cele mai căutate meserii
#Postat de Jurnal Fm on noiembrie 18, 2021
Un număr de 27.145 de locuri de muncă erau disponibile la nivel naţional, miercuri, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, informează instituţia.

Potrivit sursei citate, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (1.978); manipulant mărfuri (1.237); lucrător comercial (1.220); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (869); agent de vânzări (724); muncitor necalificat în industria confecţiilor (690); amabalator manual (625); agent de securitate (584); operator la maşini-unelte semiautomate şi automate (473); confecţioner-asamblor articole din textile (461).

Din cele 27.145 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 1.820 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; consilier/ expert/ inspector/ referent/ econimist în economie generală; programator; consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist; specialist în domeniul calităţii etc.)
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro. Sursa: adevarul.ro.
Jurnal FM 