Zece clădiri aparținând municipalității brașovene vor fi eficientizate energetic cu fonduri de la BERD
#Postat de Carmen Vintu on februarie 21, 2025
Zece clădiri deținute de municipalitatea brașoveană vor beneficia de eficientizare energetică, cu fonduri provenite de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). În cadrul acestui proiect, experții BERD vor propune soluții pentru creșterea independenței energetice a acestor imobile. Printre obiectivele incluse se numără cinci unități de învățământ, precum Colegiul Național „Andrei Șaguna”, dar și sediile operatorului de transport RATBV și ale ISU Brașov.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1043878601119762&set=pcb.1043880057786283
Consiliul Local a aprobat extinderea precontractului de finanțare cu BERD, adăugând mai multe unități educaționale la lista inițială de șase clădiri. Astfel, vor fi finanțate lucrări de eficientizare energetică pentru zece clădiri, cu o valoare totală de până la 30 milioane de euro. În urma semnării preacordului, experții BERD vor analiza fiecare clădire și vor propune soluții pentru îmbunătățirea eficienței energetice, incluzând termoizolarea, schimbarea tâmplăriei și instalarea unor sisteme de energie regenerabilă, cum ar fi panouri fotovoltaice și pompe de căldură.
Cele zece clădiri incluse în proiect sunt:
- Colegiul Național Andrei Șaguna
- Școala Gimnazială nr. 1, corp B
- Școala Gimnazială nr. 9, corp B
- Școala Gimnazială nr. 12, corp B
- Școala Gimnazială nr. 25
- Sediul SC RAT SA Brașov
- Autobaza RATBV troleibuze Rulmentul
- Secția mixtă RATBV
- Clădiri pe str. Fundăturii nr. 2 (Institutul Cartofului)
- Sediul ISU „Țara Bârsei” al județului Brașov.
Jurnal FM 