„Zbura” cu “doar” 217 km/h pe Centura Bacăului (Foto)
#Postat de Florin Craciun on septembrie 27, 2021
Un șofer s-a ales cu amendă și cu permisul suspendat pe o perioadă de 90 de zile pentru că era la un pas de decolare.
Bărbatul a fost surprins de aparatul radar duminică, 26 septembrie, la ora 10,10, în timp ce circula pe sectorul de autostradă A7 din cadrul Centurii municipiului Bacău cu o viteză de 217 km/h, informează IPJ Bacău.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii rutieri şi cei de ordine publică au acţionat pe drumurile publice din judeţ și au constatat nouă infracţiuni, din care șase la regimul circulaţiei rutiere.
Totodată, pentru neregulile constatate au aplicat 809 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 61 de sancţiuni pentru abateri ale pietonilor, 89 bicicliștilor și 52 căruţaşilor.
De asemenea, polițiștii au reținut 123 de permise de conducere din care 95 pentru încălcări ale regimului legal de viteză și 9 pentru conducere sub influenţa alcoolului. Totodată, poliţiştii au retras 26 de certificate de înmatriculare.
Jurnal FM 