Current track

Title

Artist


Vladimir Zamfirescu, pictor și desenator român

#Postat de on iunie 1, 2025

Vladimir Zamfirescu (n. 3 mai 1936, Ploiești – d. 2023) a fost un pictor și desenator român, figură emblematică a artei plastice românești și europene.

După absolvirea Colegiului Național „I.L. Caragiale” din Ploiești în 1954, a întâmpinat dificultăți la admiterea în învățământul superior artistic, fiind respins de mai multe ori. În această perioadă, a lucrat ca muncitor drumar și proiectant la Uzina 1 Mai din Ploiești.

Sursa foto: Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Zamfirescu#/media/Fi%C8%99ier:Vladimir_Zamfirescu_2018_stamp_of_Romania.jpg

În 1958 a absolvit Școala de Tehnică de Arhitectură și Construcția Orașelor din București. Persistând în dorința de a deveni artist, în 1960, în contextul unei relative relaxări politice, reușește să fie admis la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. A absolvit în 1966, ca șef de promoție pe țară, sub îndrumarea maestrului Corneliu Baba. În același an a început să expună în cele mai importante saloane de artă din România.

În 1968 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici și se căsătorește cu scriitoarea Maria Ivan, strănepoata episcopului Nicolae Ivan al Clujului. În 1991, Vladimir Zamfirescu este numit profesor la Academia de Arte din București.

Operele sale, adesea cu tematică religioasă, transcend însă exercițiul religios propriu-zis, fiind interpretate ca reflecții profunde asupra condiției umane. Criticul Horia-Roman Patapievici spunea despre el: „Tablourile lui Vladimir Zamfirescu sunt priviri aruncate acestor noduri ale vieții. Deși religioase în temă, ele nu aparțin exercițiului religios.” (Ateliere de artiști din București, 2008).

Expoziții personale – selecție:

  • 1981 – Muzeul Colecțiilor, București

  • 1993 – Galeria Catacomba, București

  • 1998 – Galeria Essen, Germania

  • 2003 – Tablou oferit Papei Ioan Paul al II-lea, în numele României

  • 2006 – Muzeul Național de Artă al Municipiului Cluj

  • 2007 – Galeria 49, New York; Muzeul Județean de Artă Prahova

  • 2009Trupul și ființa, Galeria Sala Dalles, București

  • 2010 – Galeria Eleusis, Iași.

Distincții și premii:

  • 1971 – Premiul Trienalei Internaționale de la Sofia

  • 1980 – Bursa Academiei Regale Suedeze

  • 1982 – Bursa Academiei Italiene pentru Pictură

  • 1982 – Medalia Raffael, Academia Caravaggio, Roma

  • 2003 – Ordinul Național „Pentru Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler

  • 2006 – Doctor Honoris Causa al Universității de Artă din Cluj

  • Titluri onorifice: Profesor Honoris Causa al Universității de Artă din București; Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești

  • 2009 – Premiul Radio România Cultural, Premiul „Flacăra” și Premiul revistei „Viața Românească”.



Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *