Current track

Title

Artist


S-a întâmplat la 25 decembrie 1873
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on decembrie 25, 2021

S-a întâmplat în 25 decembrie 1873: S-a născut Vladimir Ghika, prinţ, diplomat, scriitor, om de caritate, preot român. Vladimir Ghika s-a născut la Constantinopol (Istanbul), la 25 decembrie 1873, părinţii săi fiind generalul prinţ Ion Ghika, fost ministru de război şi ministrul afacerilor externe la Bucureşti, ministru român la Constantinopol, Viena, Roma şi Petersburg, unde a şi murit în 1881 şi Alexandrina Moret de Blaremberg, devenită Ghika, provenită dintr-o familie franco-flamandă stabilită în Rusia.

De asemenea, Vladimir  a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă (1849-1856), iar familia sa a dat celor două principate, Ţara Românească şi Moldova, nu mai puţin de zece domnitori.Vladimir a avut patru fraţi şi o soră – Grigore – care a murit la o vârstă fragedă -, Alexandru, Gheorghe şi Ella – morţi şi ei de tineri -, şi Dimitrie (1875-1967).Vladimir este botezat şi miruit în Biserica Ortodoxă, apoi, în anul 1877, se întoarce în România.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/

În perioada 1878-1893, urmează cursurile şcolii din Toulouse (Franţa), iar vacanţele şi le petrece în România.În anul 1881, pe când avea opt ani, tatăl său, Ioan Ghika, trece la Domnul, iar în perioada 1893-1895, frecventează, la Paris, cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice, dar şi cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie şi drept.Între anii 1895-1898, îşi continuă studiile în România, iar în perioada 1898-1905, studiază filosofia și teologia la Colegiul Sfântul Toma al dominicanilor din Roma, unde obţine diploma în filosofie şi doctoratul în teologie.Deşi la Constantinopol fusese botezat ortodox, iar mama sa era, de asemenea, ortodoxă, şi ţinea mult la credinţa răsăriteană, Vladimir a fost tot timpul influenţat de spiritualitatea catolică, predominantă în Franţa.Formal, la 13 aprilie 1902, intră în Biserica Catolică împreună cu verişoara sa, Natalia, regina Serbiei, realizând mărturisirea de credinţă catolică în biserica Sfânta Sabina din Roma.

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *