Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Virginia Andreescu-Haret, prima femeie arhitect din România… de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on mai 4, 2023
Motto: „Virginia a spart zidul, Virginia a pătruns pe uşa mare, natura ei a învins şi a croit drumul femeilor în arhitectură. Convinsă, demnă şi foarte sigură, atât de naturală la locul ei, nimeni n-a îndrăznit s-o conteste…” – Henriette Delavrancea-Gibory, din „Cine are ceva de spus?”, alocuţiune rostită la Sesiunea de comunicări a Academiei române din 5-7 mai 1976
Stimați amici, ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Dacă săptămâna trecută v-am supus atenției câteva crâmpeie din viața generalului de vânători de munte Leonard Mociulschi, astăzi vă aduc în atenție „câteva gânduri în câteva rânduri” despre o femeie deosebită care a fost deschizătoare de drumuri într-un domeniu rezervat, la vremea ei, exclusiv bărbaților. Este vorba despre o arhitectă de renume, Virginia Andreescu-Haret. La început de mai, mai precis pe 6 mai, se vor împlini 61 de ani de la trecerea la cele veșnice a Virginiei Andreescu-Haret, prima femeie arhitect din România, cu o diplomă obţinută în anul 1919, și prima femeie din lume care a ajuns la gradul profesional de arhitect inspector general. Maria Virginia Andreescu s-a născut în anul 1894, la 9/21 iunie, în București, fiind nepoata de frate a pictorului Ion Andreescu şi cea mai mare dintre cei patru copii ai familiei sale cu venituri mai modeste. Virginia era în vârstă de doar nouă ani, atunci când a rămas orfană de mamă și a rămas unica prezenţă feminină în casa familiei, avându-i în grijă pe ceilalți trei fraţi mai mici. De mică, Virginia a avut prilejul de a-și dezvolta gustul pentru frumos și artă, luând permanent contact cu opera și capodoperele unchiului ei, marele artist Ion Andreescu, unele piese ale acestuia decorând locuința sa părintească. Aparent, lipsa căldurii materne nu i-a afectat dezvoltarea morală armonioasă, dar se pare că i-a călit caracterul și a ajutat-o în ambiția de a-și dezvolta aptitudinile artistice aproape înnăscute.A urmat clasele primare la Şcoala Pitar Moş din Bucureşti și a urmat liceul în particular, luându-și bacalaureatul la Liceul „Mihai Viteazul” din București. La vârsta de 18 ani, în anul 1912, Virginia se înscrie în Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti, întemeiată de Spiru C. Haret, fiind clasificată prima la concursul de admitere din 1912, cu media 9,25. După cum rezultă din documentele vremii, a fost în şcoală o elevă strălucită, foarte apreciată de toţi profesorii, obţinînd 56 de menţiuni la lucrările şi proiectele executate pe parcursul anilor de studiu. În timpul primului război mondial, Virginia Andreescu răspunde la chemarea momentului greu al țării, activând în spitale de campanie de pe front ca soră de caritate/infirmieră.
După terminarea războiului, îşi continuă studiile. În paralel, Virginia a studiat și la Belle-Arte și a creat un număr mare de acuarele, impulsionată și de „moștenirea artistică” a unchiului său, acuarele care, astăzi, fac parte din „Colecția de Stampe” a Bibliotecii Academiei Române. La Școala de Belle-Arte a fost o elevă foarte apreciată a pictorului Ipolit Strâmbu. Menționez faptul că acest pictor, Ipolit Strâmbu, a condus Școala de Arte Frumoase de la București și a fost unul dintre profesorii de la Școala de pictură de la Baia Mare (supranumită „Barbizonul estic”), fiind și fondatorul societății „Tinerimea artistică” (împreună cu Ștefan Luchian, Constantin Artachino și Nicolae Vermont). Între anii 1918-1921, Virginia a activat la Comisia Monumentelor Istorice, iar la data de 6 iulie 1919 a absolvit Școala Superioară de Arhitectură din București cu mențiunea „foarte bine”, devenind, astfel, prima femeie-arhitect din România şi a patra în această profesie în întreaga lume. O realizare de excepție a unei fete ambițioase, învățate și pricepute! Proiectul său de diplomă cu care și-a luat licența purta numele „O academie de arte frumoase”, proiect care a fost onorat, ulterior, cu Premiul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, ceea ce nu a fost puțin lucru! Ulterior, în luna decembrie a anului 1920, la îndemnul apropiaților și a celor ce țineau la ea, cu o parte dintre acuarelele făcute de Virginia după diferite monumente românești de artă naţională şi populară, a deschis o expoziţie cu un număr de 66 lucrări, lucrări din care a căror tematică reiese amprenta puternică pe care studiul arhitecturii tradiţionale românești o lăsase asupra sa.
Expoziţia respectivă a fost foarte bine apreciată atât de critică cât și de public, după cum reiese din presa timpului. Printre care, un critic al timpului, Victor Bilciurescu, spunea că: „D-ra Andreescu expune la Maison d’Art câteva acuarele în care se observă mult simţ artistic. Între domnişoarele expozante de până acum, este aceea care are cea mai multă chemare. Genul domniei sale este…unul propriu, care are farmecul lui şi care denotă gustul ales şi temperamentul puternic al artistei”. Un alt critic, B. Brănişteanu scria în presa vremii că: „D-ra Andreescu expune case, biserici, interioare, bine văzute, simţite cu tact şi hotărâre în formele lor constructive”. Douăzeci şi opt de lucrări din cele prezentate au fost cumpărate relativ repede de către „Comisiunea Monumentelor Istorice” pentru colecţiile sale, iar o parte dintre acestea au fost reţinute de diferiţi iubitori de artă ai timpului, banii rezultați din vânzări folosindu-i la călătoria sa de studii ce a urmat în Italia. O parte dintre acuarelele sale, inclusiv catalogul expoziţiei din anul 1920 se află actualmente la cabinetul de stampe al Bibliotecii Academiei Române. Încă pe când era studentă la arhitectură, în atelierul academicianului Petre Antonescu, precum şi pe şantierele clădirilor pe care acesta le proiecta, s-a simţit atrasă în mod special de studiile de arhitectură specific românească, care reprezentau un punct de orientare important al epocii respective şi a căror influenţă se va reflecta în creaţia sa ulterioară. Ulterior, în perioada anilor 1921-1922, Virginia a studiat în atelierul arhitectului Petre Antonescu, iar apoi a realizat un stagiu de specializare deosebit, într-o perioadă de un an şi jumătate, tocmai la Roma. Aici a activat în atelierul și sub îndrumarea maestrului argitect Gr. Bargellini, iar cu profesorul Montecchi, un arheolog italian cunoscut şi preşedinte al societăţii „Fra i cultori dell’ architettura e archeologia”, a realizat diferite studii de specialitate bine apreciate de specialiștii vremii. În perioada interbelică, Virginia a reprezentat România, cu titlu de permanență, la Congresele internaționale de arhitectură la Roma, Paris, Moscova și Bruxelles. Una dintre colegele ei mai tinere, pe numele său Marica Cotescu, consemna în amintirile sale: „Virginia venea cu impresii vii pe care ni le împărtăşea cu multă vioiciune. Căci ştia să vadă şi să înţeleagă lucrurile şi oamenii. Fire de artist, era îndrăgostită de viaţă şi de frumos”. Pe măsura trecerii timpului, munca și viața nu i-au mai permis pictarea monumentelor istorice şi de artă şi, de aceea,a trecut la fotografierea înacestora, dovedind o măiestrie în alegerea unghiurilor şi subiectelor fotografice tratate. A adunat, astfel, sute de fotografii cu monumente dintre cele mai reprezentative atât din ţară cât şi străinătate, multe fiind adevărate opere de artă fotografică. Reîntoarsă în ţară după completarea studiilor, în 1922, plină de entuziasm, conştientă de imperativele stringente ale perioadei postbelice, după un scurt interval când a lucrat la Societatea „Construcţia Modernă”, Virginia purcede la una dintre problemele acute ale epocii, construcţiile şcolare, angajându-se în Serviciul tehnic al Ministerului Instrucţiunii Publice. La acest minister, unde va lucra, fără întrerupere, în cadrul Casei Şcoalelor până în 1947, când a trebuit să se pensioneze, şi unde va trece prin toate gradele corpului tehnic al arhitecţilor din România, ajungând a fi prima femeie arhitect inspector general, i se deschide un larg şi variat câmp de activitate.
Proiectele elaborate aici, cele mai importante în număr de circa 40, cuprind: şcoli primare şi secundare, internate, instituţii de învăţămînt superior, proiecte tip sau proiecte speciale etc, majoritatea tratate în spiritul curentului de afirmare a specificului naţional. În anul 1928, în plină maturitate de creaţie artistică, arhitecta Virginia Andreescu se căsătoreşte cu Spiru I. Haret (1892-1970), nimeni altul decât nepotul savantului Spiru Haret, apreciat ca „distins inginer-profesor, colaborator al Virginiei pe şantiere”, soț cu care va colabora și conlucra de atunci încolo, în toate domeniile de activitate în care a activat. Au avut împreună un fiu, care va prelua ulterior tradiţia familiei, devenind inginer constructor, fiind a patra generaţie de ingineri în linie directă. Acumulând o experienţă bogată arhitectură și, mai ales în construcțiile școlare, a încercat, de principiu, să inițieze şi să pună în practică soluţii deosebite, prin introducerea în „compoziţia” arhitecturală a unor inovative principii de distribuţie şi confor. Pe lângă faptul că a elaborat proiecte, a răspuns şi de urmărirea traducerii lor în practică. A ținut morțiș să conducă și execuţia foarte multor lucrări pe care le concepuse. Tot în cadrul aceluiași serviciu public, i s-a încredinţat sarcina de a studia și iniția, împreună cu conducătorii oficiilor sportive, amenajarea terenurilor de sport de pe lângă şcolile secundare şi profesionale.
Sunt importante de amintit, în acest context, câteva dintre localităţile pentru care a proiectat şi executat construcţii şcolare: Bucureşti, Târgovişte, Piteşti, Făgăraş, Cluj, Râmnicu-Sărat, Focşani, Tecuci, Vaslui, laşi etc. Într-o revistă de arhitectură (fiind o sursă inserată la finalul acestui articol) se află menționat că: „În Bucureşti, a elaborat în 1926 proiectul corpului central al Liceului Cantemir-Vodă, căruia i s-au adăugat, ulterior, celelalte aripi. Stilul clădirii este viguros, vădind o concepţie unitară, bine cristalizată a tematicii propuse. Alte lucrări din acea perioadă sînt: aripa dinspre Şerban Vodă a Liceului Şincai, precum şi corpul secţiei antropologie, uzina de încălzire centrală şi castelul de apă de pe lîngă Facultatea de Medicină. Acesta din urmă se remarcă printr-o influenţă specifică a stilului arhitectonic tradiţional românesc. În Bucureşti, mai menţionăm supraetajarea şi amenajarea Şcolii Comerciale din str. Traian.Printre lucrările din provincie, se află Şcoala primară din Socola – laşi, al cărui proiect a fost publicat în revista Arhitectura, Liceul de fete din Focşani, Şcoala normală de fete din Bîrlad (internat şi sală de gimnastică), Liceul Domniţa Ruxandra din Botoşani, adăugiri şi amenajări), Şcoala de meserii din Ploieşti şi multe altele. Trebuie remarcate şi proiectele-tip de școală primară – care fuseseră iniţiate de Spiru C. Haret -, cu 2, 3, 4 şi 7 clase, în diferite variante, cu şi fără sală de gimnastică şi locuinţă pentru director, care s-au executat în tot cuprinsul ţării.Diferite programe. Concomitent cu activitatea din serviciul public, cu energia care o caracteriza, realizează, singură sau în colaborare, o serie de construcţii civile cu diverse programe.”
A lucrat, de multe ori, și independent, nu doar la serviciul unde era angajată, iar printre lucrările sub semnătură proprie figurează și un „Teatru-cinema-cazinou” tocmai la Băile Govora, lucrare dominată de un foişor unde se relevă stilul arhitectonic neoromânesc cu arcade şi, tot la Băile Govora, grădina de deasupra pavilionului apelor (Cucurigul). Și în capitală, la Bucureşti, a realizat, printre altele, depozite şi locuinţe pentru Banca Viticolă, executate de asemenea în stil neoromânesc, Biserica Ghencea din Calea 13 Septembrie, staţie meteorologică şi pavilion birouri la Aeroportul Băneasa. Cred că nu trebuie să uităm să amintim și de faptul că pe DN1, între Comarnic şi Sinaia, a conceput și construit trei fântâni comemorative, dintre care astăzi mai există numai una, cea de lângă campingul „Izvorul rece”.
În aceeași revistă amintită anterior ca sursă importantă a acestui material de azi, mai stă scris că: „Colaborînd cu prof. arh. I. Pompilian execut, încă din 1923, palatul Soc. „Tinerimea Română”, situat în Bd. Schitu Măgureanu din Bucureşti, lucrare de anvergură pentru acea epocă, cu 5 etaje şi un vast program de distribuţie interioară, printre care o sală de spectacole cu 1.200 locuri. În 1926, vor executa tot împreună palatul cu 8 etaje al Soc. „Locuinţe ieftine”, situat în Piaţa Rosetti colţ cu Bd. Hristo Botev. Profesorul arhitect Constantin lotzu a condus acolo pe una din colegele sale, pentru a-i arăta „cea mai puternică şi mai expresivă cornişă, în stil neoromânesc, la coronamentul unei clădiri, construită de Virginia Haret”.A proiectat şi executat singură șaptesprezece case de locuit pentru o familie, prevăzute în general cu două niveluri (parter şi etaj) şi 26 case de locuit cu mai multe apartamente, afară de cele executate în colaborare cu arhitecţii Ernest Doneaud, Ion Maier şi prof. Ion Pompilian.
Datorită studiilor de specialitate pe care le urmase, atât cele tehnice cât și cele artistice, la multe dintre clădirile de locuit concepute și făcute de Virginia, ea a realizat şi designul interior, decorațiunile efectuate purtând imprimată influenţa spiritului său artistic original. Prin lucrările sale din perioada în care şi-a început activitatea de tânără arhitectă la Comisiunea Monumentelor Istorice unde, sub îndrumarea arh. N. Ghika-Budeşti, a executat o serie de relevee, studii, cercetări şi restaurări ale monumentelor noastre naţionale, parte din ele fiind publicate în Buletinul Comisiunii. Astfel, este pentru prima oară când numele unei femei-arhitect apare în literatura de specialitate de la noi. Frumoasele și diversele lucrări pe care le-a proiectat şi executat s-au făcut cunoscute şi prin publicarea lor periodică în literatura de specialitate. În 1922, era deja înscrisă pe lista colaboratorilor revistei „Artele Frumoase”, tot ca primă şi unică prezenţă feminină, alături de nume sonore din epocă, ca prof. ing. E. Pangratti, directorul Şcolii superioare de arhitectură, pictorul Ip. Strîmbu, pictorul G. Verona, sculptorul D. Paciurea, profesorii arhitecţi Şt. Burcuş. D. Hârjeu etc. Trebuie spus că și în revista „Arhitectura”, organ al Societăţii Arhitecţilor Români, a publicat multe lucrări de specialitate, fiind unica prezenţă feminină în paginile acestei reviste în tot cursul deceniului al treilea al secolului trecut.
Pe parcursul întregii sale activităţi, a făcut parte din toate organizaţiile arhitecţilor din România. A fost membră a Societăţii Arhitecţilor Români şi singura femeie în comitetul Societăţii, membră titulară a Societăţii Arhitecţilor Diplomaţi din România şi singura femeie membră a Comitetului de redacţie al Buletinului Societăţii, membră a Corpului Tehnic al Arhitecţilor îndată după înfiinţarea sa în 1932, a Fondului de Arhitectură şi a Uniunii Arhitecţilor, încă de la constituire. A fost și prima femeie membră a Societăţii politehnice din România, cu începere din 1 decembrie 1929. Începând cu data de 6 aprilie 1933 era înscrisă și pe „tabloul” urbaniştilor români. Întreaga activitate profesională a Virginiei Haret se întinde pe o perioadă ce depăşeşte patru decenii. În acest timp, a proiectat şi executat, în afară de celelalte prodigioase preocupări profesionale, peste 130 lucrări de arhitectură de diferite profile, fiind o veritabilă pionieră în arhitectură şi tehnică. A fost prima femeie care, obținând diploma de arhitect, a utilizat din plin cunoştinţele dobândite în creșterea calității și prestigiului arhitecturii românești.
A ieșit la pensie în anul 1947 de la ministerul unde fusese angajată o viață, dar a continuat activ în profesie până la moarte. În aceeași revistă menționată anterior stă scris că a activat astfel: „la Asociaţia Generală a Inginerilor din România, AGIR, face parte din comisiile pentru studierea problemelor tehnice referitoare la organizarea muncii, normarea lucrărilor etc., participînd la diferite colective de specialitate; predă cursuri de profil în cadrul Ministerului Construcţiilor; lucrează la Serviciul de Documentare al Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii; colaborator extern în domeniul arhitecturii în Institutul de Studii Româno-Sovietice de pe lîngă Academia R. S. România; efectuează expertize tehnice pentru organele juridice. Prezentîndu-se la o serie de concursuri publice, a fost premiată, obţinînd adesea şi executarea lucrării. A executat astfel cartierul de locuinţe pentru funcţionarii Casei de Depuneri din Bucureşti, Calea Plevnei, şi clădirea cu 4 apartamente pentru abonamentele cu premii ale ziarului Universul din str. Madrid 5B. Este premiat proiectul aripii Ministerului Agriculturii şi Domeniilor din Piaţa Universităţii, Bucureşti. Obţine premiul I la concursul pentru proiectul de primărie, băi şi cinema la Făgăraş în colaborare cu prof. em. arh. Gheorghe Simotta. La un concurs lansat de C.A.M., pentru un proiect de timbru fiscal, i se decernează premiul I. A elaborat şi un număr de cca. 16 proiecte, unele de mari proporţii, dar care, din cauza războiului sau altor împrejurări, nu au mai fost executate, printre care: Bursa de mărfuri a oraşului Constanţa; Căminul Societăţii studenţilor în medicină, Bucureşti; Halele centrale din Ploieşti; Institutul de fizioterapie, Băile Călimăneşti; locuinţe pentru personal, birouri şi restaurant, Govora etc.”.
Adesea, Virginia Andreescu-Haret a fost nominalizată în a-şi reprezenta ţara, fie ca delegată a Societăţii Arhitecţilor, fie a Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, la diferite congrese de peste hotare. A participat, periodic, la congresele internaţionale ale arhitecţilor ţinute la Roma în 1935, la Paris în 1937, la Bruxelles şi la multe altele. Virginia Andreescu-Haret a trecut prea repede la cele veșnice la data de 6 mai 1962, la București, la vârsta de 67 de ani, fiind înmormântată în Cimitirul Bellu. Este o certitudine faptul că prima arhitectă care a activat în România a lăsat în urma sa o operă remarcabilă, contribuind decisiv la dezvoltarea specificului și calității arhitecturii româneşti. Clădirile realizate după planurile sale rămân o dovadă clară pentru viitorime, a viziunii și muncii acestei deschizătoare de drumuri a femeilor-arhitect din ţara noastră.
Pentru astăzi, vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
George Marcu (coord.), „Enciclopedia personalităţilor feminine din România”, Editura Meronia, Bucureşti, 2012
http://ler.is.edu.ro/~cr/index.php?page=person&id=92
Arh. VIRGINIA ANDREESCU-HARET (1894-1962) – prima femeie-arhitect din Romania.
https://identitatea.ro/prima-femeie-arhitect-din-lume-maria-virginia-andreescu-haret/
https://matricea.ro/virginia-andreescu-haret-prima-femeie-arhitect-din-romania/
https://promenada-culturala.ro/virginia-maria-andreescu-haret-prima-femeie-arhitect-din-lume/
https://www.europafm.ro/femei-care-inspira-maria-virginia-andreescu-haret/
https://www.piatraonline.ro/virginia-andreescu-haret-povestea-primei-femei-arhitect-din-romania
https://www.icr.ro/pagini/iunie-anul-arhitecturii-virginia-andreescu-haret
https://euscreen.eu/item.html?id=EUS_8390EEB22AD84B37A413FEADA7692DC6
https://www.bucuresti-centenar.ro/virginia-andreescu-haret-prima-femeie-arhitect-din-lume/
https://bucurestiulmeudrag.ro/blog/articol/virginia-andreescu-haret
https://arhitectura-1906.ro/2013/06/virginia-haret-cine-are-ceva-de-spus/
