Violatorii și traficanții de persoane vor figura în evidențele speciale ale Poliției
#Postat de Florin Craciun on iulie 1, 2021
Poliția Română a operaționalizat Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. Registrul se organizează și se ține de unitățile Poliției Române, prin structuri specializate în acest domeniu.
Registrul se constituie ca o evidență distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Național de Evidență Informatizată a Cazierului Judiciar, constituit potrivit Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, informează Poliția Română.
Modelele formularelor-tip folosite în activitățile prevăzute de lege au fost stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 127/13.02.2020, pentru stabilirea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor
Registrul reprezintă un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale.
În Registru se ține evidența următoarelor persoane:
-persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracțiunile anterior enumerate, de către organele române competente;
-persoanelor de cetățenie română, despre care s-au primit comunicări de luare în evidență din partea autorităților centrale din celelalte state membre și a autorităților competente din statele terțe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de acest fel;
-persoanelor născute în străinătate, despre care s-au primit comunicări din partea autorităților competente ale altor state, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni dintre cele enumerate și cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României.
Nu se înscriu în Registru persoanele fizice care, la data comiterii faptelor, erau minore, cu excepția cazurilor în care instanța de judecată a dispus aceasta în mod expres, în cadrul unui proces penal.
Certificatul de integritate comportamentală este documentul eliberat persoanelor fizice, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea.
Persoanele fizice interesate pot obține propriul certificat de integritate comportamentală în aceleași condiții în care se poate obține certificatul de cazier judiciar, respectiv în baza unei cereri-tip, cu datele cu caracter personal completate și motivată, depusă personal la orice unitate sau subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.
Totul despre Registrul național automatizat găsiți AICI.