Vintilă Horia a fost un diplomat, eseist, filozof, jurnalist, pedagog, poet și romancier român, singurul scriitor român distins cu Premiul Academiei Goncourt
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 4, 2022

Sursa foto: https://youtu.be/1HcXeKiroy0
Vintilă Horia (1915, Segarcea judetul Olt -1992, Madrid) este singurul scriitor român distins cu Premiul Academiei Goncourt. Acordat în 1960 pentru romanul Dumnezeu s-a născut în exil şi contestat imediat de oficialităţile de la Bucureşti, cu sprijinul larg al stângii comuniste franceze, premiul (care nu i s-a retras niciodată) atestă creaţia unui scriitor şi gânditor cu o profundă vibraţie creştină şi a unui stilist de reputaţie mondială. A scris enorm, în diverse genuri, în română, franceză, spaniolă şi italiană. A fost tradus în peste douăzeci de ţări. Toate cărţile sale exprimă credinţa în renaşterea spirituală. „Rădăcinile noastre – spune el -, fără să ştim, se întind în sus, către acolo unde nimic nu se schimbă.” Gândirea filosofico-literară a lui Vintilă Horia se încadrează într-o „dreaptă ideală”, unde toate imperiile decad; „nu supravieţuieşte decât imperiul etern al spiritului”.
Opera literară
Romane
- Acolo și stelele ard, Ed. Gorjan, București, 1942.
- Dieu est né en exil, Fayard, Paris, 1960.
- Le Chevalier de la Résignation, Fayard, Paris, 1961.
- Les Impossibles, Fayard, Paris, 1962.
- La septième lettre. Le roman de Platon, Plon, Paris, 1964.
- Une femme pour l’Apocalypse, Julliard, Paris, 1968.
- El hombre de las nieblas, Plaza y Janés, Barcelona, 1970.
- El viaje a San Marcos, Magisterio Español, Madrid, 1972.
- Marta o la segunda guerra, Plaza y Janés, Barcelona, 1982.
- Persécutez Boèce, Lausanne, L’Age d’Homme, 1987.
- Un sepulcro en el cielo, Planeta, Barcelona, 1987.
- Les clefs du crépuscule, L’Age d’Homme, Lausanne, 1988.
- Mai sus de miazănoapte, Cartea Românească, București, 1992.
Nuvele
- El despertar de la sombra, Editora Nacional, Madrid, 1967.
- Informe último sobre el Reino H, Plaza y Janés, Barcelona, 1981.
- Moartea morții mele, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1999.
- El fin del exilio. Cuentos de juventud, Criterio Libros, Madrid, 2002.
Jurnal FM 