Vincent du Vigneaud, chimist american

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vincent_du_Vigneaud#/media/Fi%C8%99ier:Dr._Vincent_du_Vigneaud.jpg

Născut la Chicago, du Vigneaud a absolvit liceul Schurz în 1918 și a urmat cursurile Universității din Illinois la Urbana-Champaign, unde a fost influențat de chimistul Carl Shipp Marvel. După ce a obținut diploma de master în chimie în 1924, a lucrat pentru DuPont, iar în același an s-a căsătorit cu Zella Zon Ford.

Revenind în mediul academic, și-a început doctoratul în 1925 la Universitatea din Rochester, în grupul condus de John R. Murlin, cu o teză despre sulful din insulină, obținând titlul de doctor în 1927.

A urmat o perioadă de specializare postdoctorală la Johns Hopkins, iar între 1928–1929 a studiat în Europa: la Institutul Kaiser Wilhelm din Dresda și la Universitatea din Edinburgh, colaborând cu nume mari precum Max Bergmann și George Barger.

În cariera sa ulterioară, a predat și condus cercetări la:

• Universitatea din Illinois (1930),

• George Washington University Medical School (1932),

• și Cornell Medical College din New York (din 1938 până la pensionare în 1967).

După retragerea oficială, a continuat să activeze la Cornell University din Ithaca, New York.

Vincent du Vigneaud s-a remarcat prin cercetările sale asupra:

• oxitocinei și vasopresinei, fiind primul care a reușit sinteza acestor hormoni peptidici;
• insulinei, biotinei, penicilinei, și proceselor de transmetilare;
• structurilor chimice ale peptidelor care conțin sulf, contribuind la înțelegerea relațiilor structură-activitate, într-o epocă în care acest concept era abia în formare.

Toate aceste realizări sunt sintetizate în lucrarea sa de referință: A Trail of Research in Sulphur Chemistry and Metabolism and Related Field.

În 1974, un accident vascular cerebral i-a întrerupt definitiv activitatea științifică. Vincent du Vigneaud a murit în 1978, la un an după decesul soției sale.