Video/ O nouă viață pentru ursoaica din Dărmănești și cei trei pui ai ei
#Postat de Florin Craciun on iulie 5, 2023
Hăituită din toate părțile de oameni, în urmă cu mai puțin de lună căuta disperată de mâncare în gospodăriile din orașul Dărmănești, pentru ea și puii ei, acum și-a găsit liniștea și zburdă prin pădure, fără teama că va fi atacată. Este vorba despre ursoaica rănită, capturată de autorități, care a ajuns, împreună cu cei trei ursuleți, în Rezervația naturală “AMP-Bear-Sanctuary” de la Zărnești, județul Brașov.

Aici, întreaga familie a fost primită cu toată dragostea. Ba chiar fiecare a primit și câte un nume și au ajuns, cu toții, răsfățații iubitorilor de animale.
“Vești bune din pădurea ursuleților AMP Libearty. Două săptămâni au trecut deja de când în grija echipei sanctuarului ajungea o tânără ursoaică și cei trei pui mici ai ei. Speriată, cu o dizabilitate care îi îngreuna traiul zilnic și cu grija puilor care nu o au decât pe ea acum, își duce traiul liniștită, departe de orice pericol. Faceți cunoștință cu una dintre cele mai curajoare ursoaice- Daria și puii ei, două femele- Tascha și Lulu, și micuțul Kyle”- este mesajul transmis de AMP Libearty – Bear Sanctuary .
Foto/Video AMP – Bear Sanctuary Zarnesti
Jurnal FM 