Victor Slăvescu, economist și om politic român

Victor Slăvescu (n. 23 mai/5 iunie 1891, Rucăr, județul Argeș – d. 24 septembrie 1977, București) a fost un reputat economist, om politic și ministru de Finanțe, membru titular al Academiei Române.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Slăvescu#/media/Fișier:Victor_Slavescu.jpg

Născut într-o familie cu tradiție militară, Victor Slăvescu a urmat școala primară la Slatina și liceul la Pitești, finalizându-l la „Gh. Lazăr” din București. Încă din liceu frecventa cursurile profesorilor Universității din București. După bacalaureat (1911), a studiat economia la Paris, apoi în Germania, la universitățile din Göttingen, München și Halle. A obținut titlul de doctor în științe economico-sociale și filosofie în 1914, cu teza Die Agrarfrage in Rumänien („Chestiunea agrară în România”), o reflecție asupra problemelor rurale post-răscoala din 1907.

Revenit în țară în 1915, a lucrat ca ajutor-contabil la Banca Românească și a colaborat cu publicații economice și politice. În timpul Primului Război Mondial a fost ofițer voluntar, rănit în luptă, apoi reîntors pe frontul moldovean. După război, a fost trimis în noile provincii pentru a analiza condițiile economice locale, acumulând o vastă experiență practică.

Membru al Partidului Național Liberal din 1915, Slăvescu a fost susținut de Vintilă Brătianu, care l-a propus, în 1923, director al Societății Naționale de Credit Industrial. A reorganizat instituția și a eliminat corupția din sistemul de împrumuturi. A condus banca timp de 24 de ani, devenind director general în 1935.

În 1925 a debutat în învățământul superior ca conferențiar la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București. A devenit profesor titular în 1938 și a publicat numeroase cursuri universitare, însumând peste 6.000 de pagini.

A fost consilier tehnic la Ministerul Finanțelor și ales deputat de șase ori între 1927–1940, precum și senator. A fost ministru de Finanțe în guvernul Tătărescu (1934–1935), perioadă marcată de criza economică. În 1939, a condus Ministerul Înzestrării Armatei, responsabil cu aprovizionarea armatei, într-o perioadă tensionată premergătoare celui de-Al Doilea Război Mondial.

A fost membru al Institutului Social Român, al Uniunii Generale a Industriașilor din România (pe care a și condus-o), al Asociației Economiștilor din România, precum și al Consiliilor Economice și Bancare superioare. În 1936 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar în 1939 a fost numit membru titular. Tot atunci a fost ales administrator al Băncii Naționale.

După instaurarea regimului comunist, a fost înlăturat din viața academică (1947) și din Academia Română (1948). În 1950 a fost arestat fără proces și închis la Sighet până în 1955. După eliberare s-a retras din viața publică, dedicându-se exclusiv cercetării științifice, elaborând numeroase lucrări, multe rămase în manuscris.

A murit la 86 de ani, în 1977. Academia Română l-a reprimit oficial în rândurile sale în 1990.

Victor Slăvescu a lăsat o operă vastă, cu peste 500 de lucrări, incluzând:

Cursuri universitare:

• Obiect, metodă și doctrină în știința întreprinderilor (1927)
• Tehnica bancară (1929)
• Tratat de bancă, 2 vol. (1930–1932)
• Curs de monetă, credit, schimb (1932)

Monografii bancare:

• Băncile comerciale mici din România (1915)
• Banca Generală Română și Războiul național (1918)
• Organizația de credit a României (1922)
• Istoricul Băncii Naționale a României 1880–1924 (1925)

Studii biografice:

• Ion Ghica economist (1940)
• Viața și opera economistului Nicolae Suțu (1941)
• Economistul B.P. Hasdeu (1943)
• Un fruntaș de generație: Economistul Victor Bădulescu (1962)

Bibliografie selectivă

• Gheorghe Buzatu, Pace și război (1940–1944), vol. I, Iași, 2008
• Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române (1866–1999), București, 1999
• Iulian Văcărel, Viața și opera economistului Victor Slăvescu, București, 2003
• Restitutio, nr. 1, octombrie 2001.