Current track

Title

Artist


Veteran de război sărbătorit la 100 de ani de viață și de istorie (Foto)

#Postat de on iulie 12, 2022

Asociația Națională a Veteranilor de Război – Filiala Bacău, în colaborare cu Garnizoana Bacău, Asociația Națională Cultul Eroilor ,,Regina Maria” – Filiala ,,Col. Corneliu Chirieș” județul Bacău și Primăria Comunei Vultureni, au fost alături de distinsul veteran Petrea Bondalici la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani.

Maiorul în retragere și veteranul de război Petrea Bondalici s-a născut pe 12 iulie 1922, în satul Medeleni, comuna Vultureni, județul Bacău. A luptat pe front, cu Regimentul 5 Artilerie și a fost decorat cu medalia ,,Bărbăție și Credință”, cu Spade, clasa a III-a.

Cu prilejul aniversării i s-au oferit diplome de onoare și medalia comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial 1941-1945. Grupul vocal din comuna Vultureni i-a făcut veteranului un codou muzical de cântece patriotice.

Cinste veteranului pentru sacrificiul și dăruirea cu care a luptat și supraviețuit în numeroasele provocări ale vieții!

La mulți ani cu sănătate!

Sursa/Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *