Veste bună pentru personalul din Educație
#Postat de ASM Agency on aprilie 13, 2019
Ministerul Educației Naționale a anunțat ieri, 12 aprilie 2019, că până de Paști cadrele didactice din învățământul preuniversitar și universitar vor primi sumele ce li se cuvin. Cei din minister spun că au virat fondurile necesare plăților restante prevăzute de hotărârile judecătorești și plățile scadente pe 2019.
Vorbim de 496 milioane de lei ( plata în urma hotărârilor judecătorești restante, precum și celor scadente în 2019 ) la care se adaugă suplimentarea din această săptămână cu încă 214 milioane de lei. În plus, universităților de stat le-au fost transferate fondurile pentru efectuarea de plăți restantecătre beneficiari, până la dat de 25 aprilie.
Iulian Iustin melinte, Rădăuți
Jurnal FM 