Vasile Alexandrescu-Urechia, istoric, scriitor, om politic român, membru fondator al Academiei Române

Vasile Alexandrescu-Urechia (n. 15 februarie 1834, Piatra Neamț – d. 22 noiembrie 1901, București) a fost un istoric, scriitor, politician și membru fondator al Academiei Române. Urechia s-a remarcat prin promovarea ideii de latinitate și romanitate a poporului român, fiind un susținător fervent al românismului. A contribuit semnificativ la dezvoltarea culturii și educației în România modernă și a fost activ în viața publică și politică a epocii sale.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/V.A._Urechia#/media/Fi%C8%99ier:V._A._Urechia–Litografie(detaliu).jpg

Vasile Alexandrescu-Urechia s-a născut într-o familie respectabilă, tatăl său fiind Alexandru Popovici, clucer și judecător, iar mama, Eufrosina Manoliu. Primele studii le-a făcut în Piatra Neamț și Iași, iar mai târziu, datorită unei burse, a studiat la Paris. A urmat Facultatea de Litere și cursuri de filosofie la Sorbona, între 1855 și 1857, perioadă în care și-a definit interesul pentru istorie și literatură.

După revenirea în țară, Urechia a devenit profesor de literatură română, latină și istorie universală la Universitatea din Iași (1858–1864). După Unirea Principatelor, a fost numit director în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din Moldova. Mai târziu, s-a stabilit la București, unde a fost profesor universitar la Universitatea din București.

Din 1866, a intrat în politică, fiind ales deputat și mai târziu senator. A ocupat și funcția de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice (1881–1882), perioadă în care a inițiat reforme în educație și a susținut extinderea învățământului public.

Urechia a fost un membru fondator al Societății Literare Române, devenită ulterior Academia Română. Ca istoric, a publicat opere fundamentale, printre care monumentala Istoria Românilor în 14 volume (1891–1902) și Istoria școalelor (4 volume, 1892–1901). Activitatea sa literară cuprinde poezii, romane, piese de teatru și studii academice. De asemenea, a fost editor al unor publicații precum Zimbrul și Vulturul și Opiniunea, cu o puternică orientare unionistă.

Vasile Alexandrescu-Urechia a avut un rol central în promovarea educației și culturii în România. A donat biblioteca personală și colecția de documente liceului din Galați, contribuind la dezvoltarea patrimoniului cultural. Deși a fost criticat de junimiști, activitatea sa documentară și de popularizare a istoriei românilor rămâne o sursă valoroasă pentru istoriografia românească.

Opera principală

• Istoria Românilor (14 volume, 1891–1902)
• Istoria școalelor de la 1800–1864 (4 volume, 1892–1901)
• Domnia lui Ioan Caragea (1897–1898)
• Proza: Grinda de aur, Logofătul Baptiste Veveli
• Dramaturgie: Curtea lui Neagoe Vodă, Banul Mărăcine
• Studii: Schițe de istoria literaturii române (1885)

Activitatea politică

• Deputat: 1866–1884
• Senator: 1884–1899
• Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice: 1881–1882.

Urechia rămâne un exemplu al generației pașoptiste, contribuind decisiv la conturarea identității culturale și politice a României moderne.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Vasile_Alexandrescu-Urechia